Arad: expozitia 300 de ani de viata evreiasca la Arad, Consiliul Judetean Arad, 12-24 septembrie 2017

Consiliul Judeţean Arad/etaj 1 (str. Corneliu Coposu 22)
12-24 septembrie, orele 09.00-16.00
Curator: dr. Adelina Stoenescu/ Complexul Muzeal Arad

Cu prilejul marcării a 300 de ani de viaţă evreiască la Arad, Complexul Muzeal Arad prezintă publicului arădean expoziţia dedicată membrilor comunităţii evreieşti, care au jucat un rol important în istoria Aradului timp de trei secole, începând cu anul 1717.
Expoziţia a fost vernisată în prezenţa Excelenţei Sale Tamar Samash, Ambasador al Statului Israel în România.

Expoziţia, prin fotografiile de familie, documentele personale, actele oficiale, scrisorile, obiecte personale şi de cult reconstituie destinul unor familii evreieşti din Arad, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea şi până la emigrarea în Israel, în timpul regimului comunist. Alături de documentele de arhivă, obiectele muzeale reconstituie istoria, tradiţiile, fragmente de viaţa cotidiană.

„În anul 1717, la data de 1 mai, generalul locotenent Ştefan Cosa, comandantul cetăţii Aradului, emite o scrisoare de protecţie prin care acordă primilor evrei permisiunea de a se stabili în oraş. A urmat cu timpul stabilirea altor evrei şi formarea unei comunităţi care a ajuns la 12.000 se suflete şi care a adus o importantă contribuţie la dezvoltarea pe toate planurile a oraşului Arad. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, urmată de înfiinţarea Statului Israel, majoritatea evreilor din România, inclusiv cei din Arad au emigrat, dar păstrează în suflet Aradul. Numeric mult diminuată, comunitatea evreiască a Aradului continuă să fie o prezenţă activă în viaţa oraşului, membrii ei definindu-se ca fiind cetăţeni loiali şi utili ai României„. – ing. Ionel Schlesinger, preşedintele Comunităţii Evreilor din Arad.

Colecţia de obiecte muzeale, legate de istoria evreilor, s-a constituit prin strădania muzeografilor arădeni, de remarcat fiind munca istoricului arădean Gheorghe Lanevschi.
Bunurile de patrimoniu, cuprinse în colecţia „Comunitatea evreilor din Arad” a Complexului Muzeal Arad, au fost donate muzeului arădean în perioada 1993-2005 de către membrii comunităţii evreieşti: Braun Margit, dr. Hatschek Pál si Terezia, Seidner Ioan şi Steinberg Margareta, Arnstein Andor, Dr. Nagy Ştefan, Stein Ştefan, familia Ruppert, Stern Ileana, Stern Nicolae, Weisz Clara, Bremmer Eva, Rosenberg Rozalia, Toma Else şi Comunitatea Evreilor Arad.

În ultimii ani colecţia muzeului arădean a fost valorificată expoziţional şi educaţional prin proiecte pentru copii şi tineri, organizate în colaborare cu şcolile arădene, instituţiile de învăţământ superior din Arad, Cluj şi Bucureşti, Comunitatea Evreilor din Arad, Centropa, Şcoala Internaţională de Studiu a Holocaustului, Yad Vashem (Israel).

Proiect expoziţional realizat cu sprijinul generos şi donaţiile familiilor evreieşti din Arad/Comunitatea Evreilor din Arad şi cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Arad.

13 septembrie 2017
Adelina Stoenescu,
Complexul Muzeal Arad

Festivalul Internațional George Enescu 2017: ZIUA a 11-a (marți – 12 sept. 2017) la SALA PALATULUI

ZIUA a 11-a (marţi – 12 sept. 2017) la SALA PALATULUI

Seria Mari orchestre ale lumii
ROYAL PHILHARMONIC ORCHESTRA

Dirijor: CHARLES DUTOIT
Solist: MARTHA ARGERICH – pian
Program:
Enescu – Rapsodia Română nr.1 în La major op.11 nr.1 (1903)
Ravel – Concertul pentru pian şi orchestră în Sol major (1931)
Debussy – „Marea”. Trei schiţe simfonice: Din zori până la amiază pe mare, Jocul valurilor, Dialogul vântului cu marea (1905)
Ravel – Bolero pentru orchestră (1928)

 

Festivalul Internaţional George Enescu 2017

Festivalul „George Enescu” a ajuns, în acest an, la cea de-a XXIII-a ediţie. Între 2 şi 24 septembrie 2017 urcă pe scena festivalului, în Bucureşti şi în alte şapte oraşe din ţară – Iaşi, Braşov, Timişoara, Bacău, Ploieşti şi Sibiu – peste 3.000 de artişti din întreaga lume, în cadrul a 80 de evenimente.

Printre artiştii prezenţi la ediţia 2017 a Festivalului Internaţional „George Enescu” se numără superstaruri ale muzicii clasice: tenorul Jonas Kaufmann, contratenorul Philippe Jaroussky, violoniştii Joshua Bell, Anne-Sophie Mutter şi David Garrett, pianista Martha Argerich.

În premieră, 30 dintre cei mai importanţi compozitori contemporani ai lumii vor fi prezenţi la FORUMULINTERNAŢIONAL AL COMPOZITORILOR (Magnus Lindberg din Finlanda, Sir James Macmillan alături de Tim Benjamin şi Graham Fitkin din UK, Elliot Goldenthal din S.U.A., Detlev Glanert din Germania, Rolf Martinsson din Suedia ş.a.). De asemenea, creaţii semnate de aceştia vor fi interpretate în Festival.

Toate concertele festivalului vor fi difuzate online – live streaming, pe enescu.tvr.ro, platforma TVR dedicată evenimentului.

Festivalul Internațional George Enescu 2017: ZIUA a 11-a (marți – 12 sept. 2017) la ATENEUL ROMÂN

ZIUA a 11-a (marţi – 12 sept. 2017) la ATENEUL ROMÂN

Seria Recitaluri şi concerte camerale
RAY CHEN
– vioară
JULIEN QUENTIN
– pian
Program:
Beethoven – Sonata I pentru vioară în Re major Op.12
Saint-Saëns – Sonata I pentru vioară în Re major Op.75
Bach – Partita a III-a în Mi major BWV 1006
de Falla – Şapte cântece populare spaniole (aranjament de Paul Kochanski)
Monti – Czardas

Festivalul Internaţional George Enescu 2017

Festivalul „George Enescu” a ajuns, în acest an, la cea de-a XXIII-a ediţie. Între 2 şi 24 septembrie 2017 urcă pe scena festivalului, în Bucureşti şi în alte şapte oraşe din ţară – Iaşi, Braşov, Timişoara, Bacău, Ploieşti şi Sibiu – peste 3.000 de artişti din întreaga lume, în cadrul a 80 de evenimente.

Printre artiştii prezenţi la ediţia 2017 a Festivalului Internaţional „George Enescu” se numără superstaruri ale muzicii clasice: tenorul Jonas Kaufmann, contratenorul Philippe Jaroussky, violoniştii Joshua Bell, Anne-Sophie Mutter şi David Garrett, pianista Martha Argerich.

În premieră, 30 dintre cei mai importanţi compozitori contemporani ai lumii vor fi prezenţi la FORUMULINTERNAŢIONAL AL COMPOZITORILOR (Magnus Lindberg din Finlanda, Sir James Macmillan alături de Tim Benjamin şi Graham Fitkin din UK, Elliot Goldenthal din S.U.A., Detlev Glanert din Germania, Rolf Martinsson din Suedia ş.a.). De asemenea, creaţii semnate de aceştia vor fi interpretate în Festival.

Toate concertele festivalului vor fi difuzate online – live streaming, pe enescu.tvr.ro, platforma TVR dedicată evenimentului.

Festivalul Internațional George Enescu 2017: ZIUA a 10-a (luni – 11 sept. 2017) la SALA PALATULUI

ZIUA a 10-a (luni – 11 sept. 2017) la SALA PALATULUI

Seria Mari orchestre ale lumii
ROYAL PHILHARMONIC ORCHESTRA

Dirijor: CHARLES DUTOIT
Solist: FRANK PETER ZIMMERMANN – vioară
Program:
Ravel – „Pavane pour une infante défunte” (1910)
Beethoven – Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major op.61
Stravinski – „Petruşka”. Balet burlesc în patru scene (Petrecere de Lăsata Secului, Camera lui Petruşka, Camera Maurului, Petrecere de Lăsata Secului seara) (versiunea 1911)

 

Festivalul Internaţional George Enescu 2017

Festivalul „George Enescu” a ajuns, în acest an, la cea de-a XXIII-a ediţie. Între 2 şi 24 septembrie 2017 urcă pe scena festivalului, în Bucureşti şi în alte şapte oraşe din ţară – Iaşi, Braşov, Timişoara, Bacău, Ploieşti şi Sibiu – peste 3.000 de artişti din întreaga lume, în cadrul a 80 de evenimente.

Printre artiştii prezenţi la ediţia 2017 a Festivalului Internaţional „George Enescu” se numără superstaruri ale muzicii clasice: tenorul Jonas Kaufmann, contratenorul Philippe Jaroussky, violoniştii Joshua Bell, Anne-Sophie Mutter şi David Garrett, pianista Martha Argerich.

În premieră, 30 dintre cei mai importanţi compozitori contemporani ai lumii vor fi prezenţi la FORUMULINTERNAŢIONAL AL COMPOZITORILOR (Magnus Lindberg din Finlanda, Sir James Macmillan alături de Tim Benjamin şi Graham Fitkin din UK, Elliot Goldenthal din S.U.A., Detlev Glanert din Germania, Rolf Martinsson din Suedia ş.a.). De asemenea, creaţii semnate de aceştia vor fi interpretate în Festival.

Toate concertele festivalului vor fi difuzate online – live streaming, pe enescu.tvr.ro, platforma TVR dedicată evenimentului.

Festivalul Internațional George Enescu 2017: ZIUA a 10-a (luni – 11 sept. 2017) la ATENEUL ROMÂN

ZIUA a 10-a (luni – 11 sept. 2017) la ATENEUL ROMÂN

Seria Recitaluri şi concerte camerale
GAUTIER CAPUÇON – violoncel
FRANK BRALEY – pian

Program:
Enescu – Sonata I pentru pian şi violoncel în fa minor op.26 nr.1 (1898)
Debussy – Sonata pentru violoncel şi pian în re minor (1915)
Beethoven – Sonata a V-a pentru violoncel şi pian op.102 nr.2 (1815)

 

Festivalul Internaţional George Enescu 2017

Festivalul „George Enescu” a ajuns, în acest an, la cea de-a XXIII-a ediţie. Între 2 şi 24 septembrie 2017 urcă pe scena festivalului, în Bucureşti şi în alte şapte oraşe din ţară – Iaşi, Braşov, Timişoara, Bacău, Ploieşti şi Sibiu – peste 3.000 de artişti din întreaga lume, în cadrul a 80 de evenimente.

Printre artiştii prezenţi la ediţia 2017 a Festivalului Internaţional „George Enescu” se numără superstaruri ale muzicii clasice: tenorul Jonas Kaufmann, contratenorul Philippe Jaroussky, violoniştii Joshua Bell, Anne-Sophie Mutter şi David Garrett, pianista Martha Argerich.

În premieră, 30 dintre cei mai importanţi compozitori contemporani ai lumii vor fi prezenţi la FORUMULINTERNAŢIONAL AL COMPOZITORILOR (Magnus Lindberg din Finlanda, Sir James Macmillan alături de Tim Benjamin şi Graham Fitkin din UK, Elliot Goldenthal din S.U.A., Detlev Glanert din Germania, Rolf Martinsson din Suedia ş.a.). De asemenea, creaţii semnate de aceştia vor fi interpretate în Festival.

Toate concertele festivalului vor fi difuzate online – live streaming, pe enescu.tvr.ro, platforma TVR dedicată evenimentului.

Galaţi: expoziţia COMERŢ ŞI INDUSTRIE ÎN GALAŢIUL INTERBELIC, vernisajul vineri, 15 septembrie 2017, ora 1200

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați în colaborare cu Asociaţia „Galaţi, oraşul meu”, vă invită vineri, 15 septembrie 2017, ora 1200 la vernisajul expoziţiei COMERŢ ŞI INDUSTRIE ÎN GALAŢIUL INTERBELIC.

Expoziția organizată de muzeograf Valentin Bodea redă starea de fapt a perioadei interbelice, caracterizată printr-o economie înfloritoare care a tras după sine un nivel de trai ridicat și o efervescență culturală și spirituală. Comercianții gălățeni au fost cei care au relansat după Primul Război Mondial economia și industria orașului Galați, dar și a României Mari.

„Galații, primul port al României Mari la Dunăre, având pe apă comunicație cu țările cele mai depărtate din apus și răsărit, a dobândit de mult o însemnătate mondială ca oraș comercial.[…] Industriile din Galați au luat în ultimele decenii și mai ales după răsboiu un avânt mai mare decât comerțul, datorită spiritului de intreprindere al fabricanților, și situației favorabile a portului Galați, care este în legătură directă cu străinătatea pe calea eftină a apei și mai ales protecționismului vamal, care exclude în parte concurența produselor similare străine. După București, Galații este cel mai industrial oraș din toată țara.” (Gh. N. Munteanu-Bârlad – „Galații”)

 

Evenimentul se va desfăşura în LAPIDARIUM (secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi), din str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2, lângă Biserica Greacă.

Biroul Relații publice,

Nicoleta Gheorghe

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați

Str. Al. I. Cuza, nr. 80, site: www.migl.ro

E-mail: muzeuistoriegalati@yahoo.com, muzeografi.migl@gmail.com

Facebook: www.facebook.com/muzeugl, www.facebook.com/muzeuldeistorie.galati

Bucureşti: SIMPOZIONUL „CERCETĂRI ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE”

SIMPOZIONUL „CERCETĂRI ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE”

ediţia a III-a

Muzeul Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa din Olteniţa, organizează, în perioada 14-16 septembrie 2017, SIMPOZIONUL „CERCETĂRI ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE”, ediţia a III-a. Lucrările acestei manifestări ştiinţifice vor fi prezentate la Palatul Suţu, Bd. I.C. Brătianu, nr. 2, sector 3, Bucureşti.

Prin intermediul acestui simpozion anual realizat în colaborare cu alte instituţii, Muzeul Municipiului Bucureşti îşi propune să susţină schimburile de experienţă şi mobilitatea specialiştilor în arheologie și numismatică, la nivel naţional dar şi internaţional, precum şi să ofere publicului interesat prilejul de a fi la curent cu ultimele descoperiri şi cercetări din domeniu.

Deschiderea Simpozionului are loc la Palatul Suțu în ziua de vineri, 15 septembrie 2017, ora 09.00. Prezentările se desfășoară apoi pe două secțiuni, respectiv Secțiunea Arheologie și Secţiunea Numismatică, ambele organizate la Palatul Suțu, Bd. I.C. Brătianu, nr. 2, București.

Participarea se face pe bază de înscriere prin e-mail la adresa: conferinte@muzeulbucurestiului.ro

Lucrările Secțiunii Arheologie vor fi moderate de: Dr. Roxana Dobrescu, Dr. Corina Borș, Dr. Ioan Carol Opriș și Dr. Andrei Măgureanu, iar specialiștii care au contribuit la realizarea cercetărilor sunt:

– Începând cu ora 9.45 – Roxana Dobrescu, Adina Boroneanţ, Radu-Alexandru Dragoman, Adrian Bălășescu, Radian-Romus Andreescu, Camelia-Mirela Vintilă

– Începând cu ora 11.15 – Marian Neagu, Vasile Opriș, Theodor Ignat, Cătălin Lazăr, Mădălina Voicu, Ionela Crăciunescu, Mihaela Golea, Adelina Darie, Cristina Covătaru, Ovidiu Frujină, Bogdan Manea, Mihai Florea

– Începând cu ora 14.00 – Corina Borș, Despina Măgureanu, Sebastian Matei, Valeriu Sîrbu, Alina Streinu, Vasilica Lungu, Alexandre Baralis, Alexandra Dolea, Adrian Ardeț, Lucia Carmen Ardeț, Ovidiu Țentea, Christina Știrbulescu

– Începând cu ora 16.15 – Liana Oța, Ștefana Cristea, Andrei Măgureanu, Cătălin Constantin, Alexandru Rațiu, Ioan Carol Opriș, Silviu Oța, Adrian Ardeț, Dimitrie Negrei, Aurel Stănică, Niculina Dinu, Bogdan Ciupercă, Raluca Moței, Andrei Măgureanu, Bogdan Șandric, Marius Streinu, Oana Borlean, Mihaela Buruiană, Liviu Iancu,

Lucrările Secțiunii Numismatică vor fi moderate de: Dr. Aurel Vîlcu, Dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Dr. Eugen Nicolae, iar specialiștii care au contribuit la realizarea cercetărilor sunt:

– Începând cu ora 9.45 – Mihai Dima, Bogdan Constantinescu, Steluța Marin, Eugen Nicolae, Aurel Vîlcu, Mihai Ciocanu, Miroslava Dotkova

– Începând cu ora 11.15 – Theodor Isvoranu, Emanuel Petac, Nicolae Popa, Radu Gabriel Dumitrescu, Marius Bâsceanu, Stoyan Mihaylov, Dan Pîrvulescu

– Începând cu ora 14.00 – Alina Pîrvulescu, Monica Dejan, Cristiana Tătaru, Irina Cîrstina, Romeo Cîrjan, Marius Blasko, Octavian Buda, Gabriel Constantin

În ziua de sâmbătă, 16 septembrie 2017, este programată o excursie documentară la Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi.

Programul detaliat este prezentat aici:

http://evenimente.muzeulbucurestiului.ro/calendarmmb/detail/556/1505458800000

Eveniment Facebook:

https://www.facebook.com/events/803070533151484/

Evenimentul se desfășoară sub coordonarea unui Consiliu Știinţific alcătuit din Dr. Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti, CŞ I Dr. Eugen Nicolae, directorul Institutului de de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române şi Dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie a Românei.

Comitetul de Organizare al Simpozionului este alcătuit din Dr. Dan Pîrvulescu, director adjunct (Muzeul Municipiului Bucureşti), CŞ I Dr. Aurel Vîlcu (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române), Dr. Theodor Ignat, şef Secţia Arheologie (Muzeul Municipiului Bucureşti), Dr. Vasile Opriş, șef Secția Istorie (Muzeul Municipiului Bucureşti), Dr. Silviu Oța, șef Secția Arheologie (Muzeul Naţional de Istorie a Românei), CȘ III Dr. Corina Borș (Muzeul Naţional de Istorie a Românei), CȘ II Dr. Ovidiu Țentea (Muzeul Naţional de Istorie a Românei), Cristiana Tătaru, muzeograf (Muzeul Naţional de Istorie a Românei), Angelica Iacob, şef Serviciu Relații Publice, Marketing, Proiecte Culturale (Muzeul Municipiului Bucureşti) şi Theodor Zavalaș, Director (Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa Olteniţa).