- This event has passed.
București: Piața Țărănească și Meșter(Ești)! Expoziție cu vânzare de promovare a gastronomiei, meșteșugurilor, artei rurale și urbane valorificate prin colecții particulare. 19-21 februarie 2021
19 februarie, 2021 - 21 februarie, 2021
Piața Țărănească și Meșter(Ești)!
Expoziție cu vânzare de promovare a gastronomiei, meșteșugurilor, artei rurale și urbane valorificate prin colecții particulare
19-21 februarie 2021
Asociația Urban Events vă invită de vineri, 19 februarie, până duminică, 21 februarie 2021, între orele 10.00-18.00, la un nou eveniment de promovare a gastronomiei, artei urbane și meșteșugurilor tradiționale românești Piața Țărănească. Intrarea este liberă. Accesul se face prin strada Monetăriei și ieșirea prin bulevardul Ion Mihalache.
Vă așteptăm cu cele mai gustoase preparate tradiționale de post și de dulce: miere și zacuște, turtă dulce și plăcinte poale-n brâu, cozonaci și baclavale, ciocolată de casă și doboș, griliaj, albiniță, preparate tradiționale atestate din carne de porc,brânzeturi, cașuri și cașcavaluri argeșene, murături, dar și preparate gustoase pregătite la fața locului de bucătari pricepuți: sărmăluțe cu mămăliguță, ciolan de porc în sos de vin, tochitură de porc la ceaun cu mămăliguță, fasole cu afumătură la ceaun, grătar, murături, lipii la grătar, pe degustate așa cum cere tradiția la Piața Țărănească!
Meșteri și artizani din toate colțurile țării aduc cu ei cele mai frumoase decorațiuni, icoane și vitralii, obiecte din lemn și sticlă, ceramică tradițională, felicitări, ii și lână împâslită, jucării și țesături, bijuterii, hăinuțe tricotate.
Nu vor lipsi, nici de data aceasta, obiectele de colecție aduse de anticari din lăzile de zestre ale satelor românești: ii, fote, catrințe, vâlnice, mobilier țărănesc, cufere, unelte gospodărești, roti de car, blidare, fețe de masă, pânză de casă, covoare. Mai puteți achiziționa bijuterii, tablouri, numismatică, porțelanuri, carte veche sau diverse obiecte vechi, pentru cunoscători.
Vă rugăm să respectați normele de distanțare socială și să manifestați responsabilitate față de sănătatea dumneavoastră și a celorlalți. În incinta evenimentului masca de protecție este obligatorie.
Organizator: Asociația Urban Events