Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Baia Mare: Tur ghidat 2 – expoziția „Artiști și toposuri”

15 iulie, 2021

«ARTIȘTI ȘI TOPOSURI
Un compendiu de istorie culturală în imagini a Centrului Artistic Baia Mare»
Curatorul expoziției, dr. Tiberiu ALEXA, istoric și critic de artă, directorul Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» invită publicul la incursiuni „foto-documentare” și prezentări „povestite” ale unor secvențe din istoria – de la origini și până în prezent – a «fenomenului Centrului Artistic Baia Mare».
Pornind de la peisaje urbane fotografice băimărene de la finalul veacului nouăsprezece; documentând apoi anii experiențelor müncheneze și ale sezoanelor băimărene parcurse de studenții și de artiștii asociați Școlii particulare de pictură Simon Hollósy (1890-1906); traversând etapele învățământului artistic local asociate cu evenimente și personalități creative care au marcat prima jumătate a secolului al XX-lea (1907-1949), tematica abordează în partea a doua a portofoliul expozițional, eșantionat, perioadele „contemporană” și „actuală” din evoluția comunității artistice băimărene (1950-2010), evoluție petrecută sub tutela funcționării. Filialei Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Treizeci și opt de secvențe fotografice – transpuse în printuri pe canavas – evocă tot atâtea povestiri ale unor amintiri mai îndepărtate și/sau mai apropiate în timp, fiecare imagine surprinzând câte un moment semnificativ/reprezentativ în evoluția locurilor și a oamenilor care populează istoria – aflată acum la ceas aniversar – a Centrul Artistic Baia Mare.
Participarea este gratuită și se face exclusiv pe bază de rezervare telefonică sau prin mesaj Whatsapp la numărul 0749 73 09 86 (tarif normal).
Accesul vizitatorilor este permis doar cu respectarea obligatorie a regulilor impuse de reglementările în vigoare privind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 (inclusiv purtarea măștii; menținerea distanțării fizice de minimul 1,5 m; igienizarea mâinilor cu gel antibacterian pus la dispoziție de organizatori; nu se permite accesul persoanelor care prezintă simptome de îmbolnăvire etc.).
Din acest motiv, fiecare grup de vizitatori va fi constituit din maximum 10 persoane, care se vor putea înscrie în ordinea transmiterii solicitării– până la epuizarea locurilor existente.
Evenimentele omagiază jubileul de 125 ani de la întemeierea
CENTRULUI ARTISTIC BAIA MARE.

Details

Date:
15 iulie, 2021
Event Category:

Organizer

Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”
View Organizer Website

Venue

Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”
Str. 1 Mai nr. 8
Baia Mare, Maramureș 430331 Romania
+ Google Map
Phone
http://www.muzartbm.ro