- This event has passed.
Cluj-Napoca: Muzeul Etnografic al Transilvaniei vă invită la un nou eveniment al meșterilor populari intitulat: „Meșteri și meșteșuguri de ieri și de azi”, care va avea loc în perioada 16-18 iulie 2021, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”
16 iulie, 2021 - 18 iulie, 2021
Meșteri și meșteșuguri de ieri și de azi
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni, vă invită la un nou eveniment al meșterilor populari intitulat: „Meșteri și meșteșuguri de ieri și de azi”, care va avea loc în perioada 16-18 iulie 2021, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” (str. Tăietura Turcului).
Asociația Meșterilor, împreună cu Muzeul Etnografic, vor expune și oferi spre vânzare produse tradiționale lucrate manual de către meșterii populari. Astfel, veți putea admira și achiziționa obiecte din piele și blană, lemn, metal și ceramică, porțelan, fibre textile, mărgele, lână împâslită etc.
De asemenea, vom avea și produse alimentare, oferite de producători locali. Veți putea viziona demonstrații meșteșugărești ale creatorilor, la unele dintre tarabele din cadrul evenimentului.
***
Pentru a intra la eveniment este necesar să achitați biletul de intrare în muzeu, bilet care vă asigură și vizitarea Parcului Etnografic (6 lei adulți, 3 lei pensionari și studenți, 1,5 lei elevi și preșcolari).
Accesul este permis între orele 10-18, ultima intrare ora 17.
Ca urmare a situației generate de COVID-19 și a limitărilor impuse privind combaterea pandemiei, vă rugăm să folosiți masca în spațiile aglomerate, să respectați distanțarea fizică și să utilizați dezinfectantele puse de dispoziție atât pe raza evenimentului, cât și în diverse puncte ale Parcului Etnografic.
Vă așteptăm!