Iași: În perioada 12 – 27 februarie 2022, la Muzeul „Otilia Cazimir” se poate vizita expoziția Otilia Cazimir și Pătrășcanii, organizată pentru a celebra cei 128 de ani de la nașterea poetei.

În perioada 12 – 27 februarie 2022, la Muzeul „Otilia Cazimir” se poate vizita expoziția Otilia Cazimir și Pătrășcanii, organizată pentru a celebra cei 128 de ani de la nașterea poetei.

Expoziția, ce prezintă cărți, fotografii, corespondență, omagiază prietenia dintre Otilia Cazimir, scriitorul D.D.Pătrășcanu și fiul său Lucrețiu, colaboratori ai revistei Viața Românească și vecini ai poetei. Aceasta continuă seria de expoziții dedicate scriitorilor grupați în jurul revistei „Viața românească”, scriitori care au locuit în perioada antebelică și interbelică, în cartierul Bucșinescu.

Familia învățătorului Gheorghe Gavrilescu se stabilise la Iași într-o gospodărie cu două case datând din 1858, una mică, la poartă, cealaltă în formă de vagon, la numărul 4. Un zaplaz despărțea casa cu cerdac acoperit de iederă canadiană, roșie toamna, cu beci adânc, și curtea ce avea aspect de pădure, arbori bătrâni, ulmi seculari și tufe mari de liliac parfumat, ce te amețea, de casa situată alături, la numărul 5. Șezând pe acel „pietroi al lui Didi” – apelativul provenind de la numele său Alexandrina Gavrilescu, nume ce va fi înlocuit prin pseudonimul Otilia Cazimir, adolescenta visa și scria pe furiș poezii, între o teză și alta, urmărind vreo pisică ce sărea peste gard, în curtea vecinilor de la nr 5. Acolo locuia încă din 1902 profesorul și scriitorul umorist născut la Tomești, D.D. Pătrășcanu (1872-1937), prieten statornic al lui Garabet Ibrăileanu și Constantin Stere, colaborator la revista „Viața românească”, înlesnind și reapariția ei din 1920. Moștenise casa de la soția sa, Lucreția Stoica și sora acesteia, Cornelia Stoica, ce locuia la numărul 8, clădirea datând din secolul al XIX-lea și aparținuse lui Dimitrie Stoica, profesor la Seminarul de la Socola, ce o cumpărase la rândul său, de la agoaia Emilia Bucșinescu, nora spătarului Bucșinescu. Aici dorea să locuiască împreună cu soția și cei doi fii, Dimitrie și Lucrețiu, însă aveau să se mute la Bacău, unde profesorul primise post, iar în 1911 urmară calea Bucureștiului. „Uneori venea de la București Pătrășcanu, cu cioc ascuțit și nas avântat, având culoarea și vivacitatea veveriței. Marele umorist al tinereții noastre (câte nopți de râs și visare nu ne-au dăruit cărțile lui), sclipea de glume, anecdote, vești, comentarii, informații. Se cunoștea că trăiește la București, într-un mediu mai sprinten și mai agitat. Făcea de toate – literatură, negustorie, politică, teatru, cărți didactice, ziaristică. Era o adevărată răspântie de planuri și proiecte, – ca și Balzac. Ai fi crezut (ascultând-l), că e prototipul omului de acțiune. Dar dacă îl surprindeai mai în adânc, descopereai în el, ca tufe mari de liliac înflorit într-un oraș de provincie, un romantism încântător de desuet. Sclipea atât de mult Pătrășcanu încât cei din jurul lui nu băgau de seamă că uneori îi sclipeau și ochii umezi”.

Cum vara aproape toți viețiștii mergeau la mănăstirile din județul Neamț, cu familii, cu prieteni, aveau să fie văzuți de Laurențiu Preuțescu într-o trăsură, râzând în hohote D.D. Pătrășcanu povestind lui Garabet Ibrăileanu cum cumpărase toți cucoșii maicilor din împrejurimi, neputându-se odihni din cauza lor… „După Caragiale, cel mai talentat autor de schițe umoristice este, incontestabil, D.D. Pătrășcanu” – conchidea Alexandru A. Philippide.

Fiul său, Lucrețiu Pătrășcanu, locuise cu părinții la mătușa sa, Cornelia Stoica, gard în gard cu casa Otiliei Cazimir. Urmase Liceul Internat, frecventând ca și tatăl său, cenaclul „Vieții românești”. După ce a absolvit Facultatea de Drept la București, și a obținut un doctorat la Leipzig, a intrat în mișcarea comunistă ajungând în ierarhia conducerii. Când venea la Iași, trecea și pe la Otilia Cazimir, fosta sa vecină, și prietenă. De aceea, fiind destituită din funcția de Inspectoare a Teatrelor din întreaga Moldovă, după zece ani, timp în care redactase pete 1.000 de rapoarte de spectacol, rămânând fără posibilități materiale de existență, dorind să poată procura în continuare medicamente pentru unul din nepoții săi, bolnav de TBC, dorind să-l interneze la Sanatoriul de la Moroeni, jud. Dâmbovița, Otilia Cazimir îndrăznise a-i scrie, solicitând ajutorul lui. Răspunsul cordial a sosit pe adresa casei din Bucșinescu, însă un an mai târziu avea să fie acuzat și arestat, vestea înspăimântând-o pe poetă.

Astfel se făcu, după ani și ani că în Bucșinescu, unde odinioară răzbăteau râsete și veselie, doar Otilia Cazimir să rămână statornică, numele străzii preluând numele său de scriitoare, în 1994, la centenarul nașterii acesteia.

Indira Spătaru, muzeograf MNLR Iași