Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Ziua Muzeului Militar Național – Parcul Carol – sâmbătă, 30 aprilie 2022 – standuri expoziționale, ateliere, reconstituire istorico-militară

30 aprilie, 2022

Dragi prieteni ai Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”
Vă transmitem un comunicat important, pe care îl așteptați de multă vreme! Nu schimbați poziția aparatelor de recepție!
După o prea lungă absență, dorim să vă anunțăm reluarea evenimentului de tradiție legat de reconstituirea istorico-militară patronat de muzeul nostru! De această dată însă, ne vom regăsi într-un nou format, sub numele de Ziua Muzeului Militar Național – „Muzeul Militar Național în prag de Centenar. Istoria vie din inima Cetății”.
Dacă în anii anteriori ne-am putut întâlni în curtea muzeului, de această dată ne veți găsi în Parcul Carol, locul în care s-a aflat primul sediu al Muzeului Militar Național și de unde a început povestea noastră. Alături de colegii din Statul Major al Forțele Terestre, ce își serbează la rândul lor ziua, dorim să ne revedem cu voi, prietenii noștri mai noi sau mai vechi, sâmbătă, pe 30 aprilie, de la orele 10.00 până la orele 17.00.
Vă așteptăm alături de colaboratorii noștri din cadrul asociațiilor de reconstituire istorică să ne admirați standurile expoziționale, să ne puneți întrebări și să participați la atelierele cu care sperăm că v-am obișnuit.
Noi vom fi acolo!!! VOI?!

Organizer

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”