- This event has passed.
Ziua Internațională a Copilului la Complexul Muzeal ”Iulian Antonescu”
1 iunie, 2022
Vă aşteptăm la muzeu!
Miercuri, 1 iunie 2022, de Ziua Internațională a Copilului, începând cu ora 10, în Complexul Muzeal ”Iulian Antonescu” din str. 9 Mai, nr. 7, se desfășoară evenimentul „Japonia departe-aproape de Bacău”, aflat la cea de a cincea ediție.
Obiectivul principal al manifestării este acela de a crea copiilor oportunitatea de a explora și cunoaște o lume fascinantă, cu totul inedită, provocându-i la imaginație și la discuții interactive, totul pe un fond ludic și de divertisment.
Dorim, de asemeni, ca spațiul muzeal să reprezinte locul de întâlnire a mai multor arte care se completează sau întrepătrund, născând noi sensuri şi interpretări, menite să stârnească interesul și curiozitatea participanţilor.
Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de vârstă, iar participanții vor avea ocazia să vadă:
– demonstrație de arte marțiale(cu arme și fără)
– scurtă introducere în lumea haiku-ului, prezentare de carte- realizată de scriitoarea Mara Paraschiv (din Bacău) şi de către poeta Iulia Ralia din Iaşi (prezentarea albumului foto haiku „Inorog de blur)
– atelier de ikebana (susţinut de Lucia Pădurariu)
– prezentări power-point care conțin imagini fabuloase ale culturii japoneze
– diverși invitați care ne vor purta, prin poveștile lor, în Țara Soarelui Răsare
– alte surprize, pe care din dorința de a vă tine treză curiozitatea și pentru a vă surprinde, nu le vom dezvălui
În acest amplu și frumos demers cultural-educativ ne-au fost alături partenerii: Rendez-Vous cu flori- atelier de creație florală by Lucia Pădurariu; Clubul Sportiv „Bao” Bacău; Palatul Copiilor Bacău; Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” Bacău; Revista de cultură şi atitudine „Plumb” Bacău.
Eveniment spijinit de: S.C. ARENA CITY CENTER S.R.L Bacău
Coordonator proiect: Mihaela BĂBUŞANU