- This event has passed.
Goleşti: atelierul Obiceiuri pascale – încondeierea ouălor
9 aprilie, 2009
Joi, 9 aprilie 2009, orele 1000, la sediul Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti, va debuta a II-a ediţie a atelierului „Obiceiuri pascale – încondeierea ouălor” – demonstraţie meşter popular. O grupă de 30 de elevi, însoţiţi de cadre didactice, de la Şcoala Generală „Banul Radu Golescu” din Goleşti, Şcoala Generală nr. 1 din Ştefăneşti şi Palatul Copiilor din Topoloveni vor deprinde tainele încondeierii ouălor, sub îndrumarea creatoarei populare Liliana Vasile, din Galeş – Argeş.
Atelierul va continua după orele 1300, la Colegiul Liceal Naţional „Al. Odobescu”, unde meşterul popular îi va iniţia pe liceeni în arta încondeierii ouălor.
Ouăle de Paşti sunt un argument că datinile, credinţele şi obiceiurile pascale se integrează elementelor de o deosebită valoare a culturii spirituale populare, fiind mărturii istorice despre particularităţile etnice ale poporului nostru. Obiceiurile legate de ouăle încondeiate răspund unui act de purificare sau de regenerare, de înnobilare şi înfrumuseţare a vieţii. Bogăţia de motive, cu un conţinut în care se reflectă din plin lumea şi mediul înconjurător, cu numeroase elemente din viaţa de toate zilele, asigură acestui gen de artă un autentic caracter popular şi totodată, realist. Un motiv de o frumuseţe şi un interes aparte este numit „calea rătăcită”, ce vrea să redea ideea unui drum întortocheat ca un labirint către „lumea de apoi”, imagine pe care folclorul păstoresc a concretizat o întâmplare a unui cioban.
Instituţia noastră va pune la dispoziţia participanţilor vopsele, ceară curată de albine, ouă şi uneltele de încondeiere necesare. Micuţii se vor putea inspira din modelele de ouă încondeiate existente în colecţia muzeului, dar îşi vor putea crea şi propriile ornamente. Cele mai frumoase ouă vor fi expuse ulterior pentru a fi admirate de publicul-vizitator.
Vă aşteptăm şi pe dumneavoastră!
Director General,
Cercet. şt. Filofteia Pally