Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bucureşti: Se redeschide Muzeul Pallady joi 9 iulie!

9 iulie, 2009

Muzeul Naţional de Artă al României are plăcerea să vă invite joi, 9 iulie, orele 18.30 la redeschiderea Muzeului Theodor Pallady, după aproximativ şase luni în care a fost închis pentru lucrări de reamenajare şi de restaurare a operelor de artă.

Cunoscută şi sub numele de Casa Melik, clădirea în care funcţionează muzeul este una dintre cele mai vechi şi frumoase din Bucureşti. Datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ea este caracteristică pentru arhitectura civilă tradiţională românească prin cerdacul de la etaj, închis cu geamuri, scara interioară din lemn sau acoperişul cu streaşină lată. Casa poartă numele celui mai important proprietar al ei, Iacob Melik, un susţinător al acţiunilor revoluţionare de la 1848 şi autor al lucrării L’Orient devant L’Occident, cel care s-a ocupat de renovarea casei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, păstrându-i stilul original.

Muzeul adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut, în cadrul căreia se evidenţiază câteva remarcabile pânze semnate de Theodor Pallady, precum şi un fond important de peste 800 de desene şi gravuri ale marelui pictor român, reprezentative pentru perioada lui pariziană. Acestea sunt expuse periodic în serii tematice. Astfel, cu prilejul redeschiderii muzeului, se inaugurează şi expoziţia temporară Volum şi perspectivă în creaţia grafică a lui Theodor Pallady care prezintă o selecţie de 32 de desene şi gravuri ale artistului.

Gheorghe Răut, director al filialei Băncii Marmorosch Blank din Paris şi cunoscut colecţionar de artă, a fost prietenul şi admiratorul lui Theodor Pallady, pe care l-a găzduit în locuinţa lui din Place Dauphine nr.12. După întoarcerea artistului în România, Răut i-a păstrat desenele şi picturile din atelier, pe care le-a donat Statului român la sfârşitul anilor ‘60, împreună cu propria colecţie de artă.

Alături de lucrările lui Pallady, colecţia soţilor Răut prezintă pictură europeană din secolele XVI-XIX (franceză, olandeză, engleză, spaniolă), sculptură antică greco-romană, egipteană, indiană, dar şi sculptură renascentistă italiană şi franceză, textile, piese de mobilier, ceramică orientală şi alte obiecte de artă decorativă, totul într-un ansamblu complex şi heteroclit. Prin diversitatea ei, colecţia întregeşte sugestiv perspectiva asupra colecţionismului românesc şi european de la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

O dată cu redeschiderea Muzeului Theodor Pallady, se reia programul Şcoala de sâmbătă în cadrul căruia se organizează săptămânal cursuri de iniţiere în artele plastice pentru preşcolari şi elevii din ciclul primar. Prin acestea se urmăreşte dezvoltarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi creativităţii, precum şi familiarizarea copiilor cu mediul muzeal.

Muzeul Theodor Pallady

Strada Spătarului nr.22, Bucureşti

Program de vizitare: miercuri-duminică, 11.00-19.00

Programări pentru cursurile de pictură la tel. 021.211.49.79


Alina Patru

Educatie, Comunicare, Proiecte Culturale si Marketing

Muzeul National de Arta al Romaniei

Calea Victoriei 49-53 Bucuresti

tel 021/314.81.19

fax 021/312.43.27

www.mnar.arts.ro

Parteneri media:

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Details

Date:
9 iulie, 2009
Event Category:
Event Tags:
, , , ,

Organizer

Muzeul Național de Artă al României – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul „Theodor Pallady” – Muzeul Național de Artă al României
Str. Spătarului nr. 22,
București, București 020775 Romania
+ Google Map
View Venue Website