- This event has passed.
București: lectură publică din romanul scriitoarei Catia Maxim
13 martie, 2018 @ 18:00 - 19:00 EET
Muzeul Național al Literaturii Române încearcă să vă ofere un altfel de eveniment, o lectură publică dintr-un roman ce va fi publicat curând, al scriitoarei Catia Maxim, marți, 13 martie 2018, ora 18.00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu 8 (în spatele Bisericii Albe). Invitați sunt Clara Mărgineanu, Alexandru Gica și Vanghele Gogu.
CATIA MAXIM a aşteptat momentul debutului literar, nu s-a grăbit. A rămas la fel de încrezătoare, senină, ştiind că destinul său este literatura. A scris şi publicat constant romane, bine receptate de critica literară şi de către cititori. ,,Subiectele mi-au fost dăruite chiar de cititori. Fiecare roman a pornit de la un pretext, un imbold al realității. Am început să simt povara responsabilității și o nevoie imperioasă a evaluărilor obiective. Exigente. Fiecare carte are destinul ei, ca un copil, crescut și educat până când vine timpul să-și ia zborul. Personajele mele nu mă părăsesc și nu mă trădează: doar își consumă esențele în deplină libertate, fără ca eu să am vreun regret… Mă bucur, de fapt sunt recunoscătoare că scriu și că am încă putința să duc la bun sfârșit un proiect. Mă bucură lansările, întâlnirile cu cititorii, opiniile exprimate în cronici, absolut orice fel de reacție”, mărturisește autoarea.
Cartea pe care Catia Maxim intenționează să o finalizeze în toamna acestui an desfășoară în fața cititorului câteva tehnici cinematografice abordate, inițial, instinctiv, urmărite și studiate apoi zi de zi. Cel mai probabil pasajele care vor fi lecturate pe 13 martie vor fi selectate chiar în acea zi, aleatoriu, pentru a fi cât mai în miezul autenticului. Însă, indiferent de ce anume va reuși sau nu autoarea în acest nou roman, principiul rămâne același: încă un pas spre calitatea literară căreia smerenia o ajută, de fiecare dată, să-i mai adauge un strop de lumină.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.