- This event has passed.
București: Ateliere creative gratuite pentru copii, în weekend, la Muzeul Enescu
2 februarie, 2019 - 3 februarie, 2019
ATELIERE CREATIVE GRATUITE PENTRU COPII, ÎN WEEKEND, LA MUZEUL ENESCU
Invităm copiii cu vârste între 6-10 ani la 4 ateliere creative gratuite la Muzeul Național “George Enescu” (Calea Victoriei, nr. 141), în zilele de 2 și 3 februarie. Coordonatori: Irina Strîmbeanu – Cercetașii României, Lavinia Dumitrescu – specialist în dezvoltare personală, Diana Gheorghiu – compozitor.
Sâmbătă, de la 11:00 – MUZICĂ ȘI POVEȘTI. Pornind de la o lucrare a lui George Enescu, vom învăța să folosim muzica spre a ilustra sonor diferite scene. Apoi vom încerca să compunem împreună o mică piesă care să se potrivească unei scurte povești.
De la ora 12:00 – ARTĂ DECORATIVĂ. Vom călători în Maramureș și ne vom decora propriul clop oșenesc. Vom vorbi, cu această ocazie, despre meșterul Gheorghe Uță, de la care am achiziționat materialele de lucru. El este unul dintre puținii care continuă, împreună cu soția sa, tradiția confecționării de clopuri.
Duminică, de la ora 11:00 – DESEN ȘI SUNET. Știați că muzica poate fi și desenată? La acest atelier vom privi mai multe partituri grafice și apoi vom asculta sunetele pe care le-au inspirat.
O să desenăm, apoi, o partitură colectivă pe care vom încerca să o interpretăm.
De la ora 12:00 – TEATRU DE UMBRE. Personajele din povești vor prinde viață cu ajutorul mâinilor pricepute, luminii și al jocului de umbre. Copiii vor fi, pe rând, recuziteri, actori și spectatori, având ocazia să pătrundă în culisele realizării unui spectacol de teatru de umbre.
Vârsta recomandată pentru toate atelierele: 6 – 10 ani.
Participarea copiilor la ateliere este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se fac prin mesaj privat pe pagina de facebook https://www.facebook.com/UCIMR, până pe vineri, 1 februarie, ora 14.00, specificând numele copilului înscris, vârsta și ora atelierului ales (puteți opta pentru mai multe ateliere, dar trebuie specificat acest lucru).
Durata unui atelier este de aproximativ 50 de minute. Între ateliere va exista o scurtă pauză.
Părinții/însoțitorii vor putea rămâne să viziteze muzeul, achitând biletul de intrare, în valoare de 5 lei.
Prin înscrierea la ateliere, părinții/ tutorii legali își exprimă acordul pentru fotografierea copiilor (în scopul documentării evenimentului) și postarea fotografiilor (fără tag pe persoană) într-un album dedicat evenimentului, pe paginile UCIMR și Muzeului Național ”George Enescu”.
Atelierele se desfășoară prin proiectul ”100 de ani în 100 de concerte”, organizat de UCIMR și finanțat de Primăria Sector 1 București prin Centrul Cultural Sector 1, în cadrul programului ”Centenar pentru toti – sesiunea 2017-2020”.
IMPORTANT! Vă rugăm să ne anunțați dacă, din diferite motive, ați rezervat un loc și nu mai puteți participa. Locurile sunt limitate și anunțându-ne din timp dați șansa unui alt copil să se bucure de o experiență frumoasă! Vă mulțumim!