Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Iași: Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Teatrul Național din Iași, în parteneriat cu „Alecart”, demarează proiectul „Lecturi la cub” (Lecturi3), care se va desfășura în fiecare lună, începând de luni, 25 noiembrie 2019.

25 noiembrie, 2019

Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Teatrul Național din Iași, în parteneriat cu „Alecart”, demarează proiectul „Lecturi la cub” (Lecturi3), care se va desfășura în fiecare lună, începând de luni, 25 noiembrie 2019.

Proiectul marca FILIT își propune să promoveze dramaturgii români contemporani, prin montarea pieselor de teatru ale acestora în Sala Teatru CUB a Teatrului Național din Iași. Astfel, în fiecare lună, membrii juriului, format din reprezentanții celor trei parteneri, vor selecta textul care urmează a fi pus în scenă.

Pentru primul spectacol-lectură, piesa aleasă de către juriu este „Dispariții”, de Elise Wilk, dramaturgă recunoscută internațional. Wilk a câștigat deja diverse premii în țară și în străinătate, în 2019 primind distincția „Personalitatea anului în diaspora germană” din partea Internationale Medienhilfe Berlin.

Spectacolul va fi regizat de Irina Popescu-Boieru, iar din distribuție fac parte actorii Catinca Tudose, Diana Chirilă, Haruna Condurache, Ionuț Cornilă, Călin Chirilă, Cosmin Maxim, Radu Ghilaș, Constantin Avădanei, Brândușa Aciobăniței, Diana Roman, Mălina Lazăr, Andrei Sava.

Reprezentația va avea loc luni, 25 noiembrie 2019, la ora 19:00, la Sala Teatru CUB.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Details

Date:
25 noiembrie, 2019
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – Iași
View Organizer Website