- This event has passed.
București: Atelier creativ „A fost odată Suprarealismul”
16 ianuarie, 2020 - 17 ianuarie, 2020
A fost odată ca niciodată – nu un Făt-Frumos sau o Ileana Cosânzeana – ci însuși Suprarealismul, în persoană. De fapt, ”în mai multe persoane”, după cum vom descoperi pe parcursul plimbării noastre prin muzeu. La pas sau sărind acrobatic dintr-o lucrare într-alta, vom vedea cum toate se leagă pe lumea asta – firele de legătură sunt uneori cât se poate de vizibile, uneori invizibile, iar alteori le vom întâlni fără să ne dăm seama ce sunt. Este posibil să întâlnim și câteva ființe fantastice, fără chip sau nume…
Dacă vreți să aflați – ba chiar să ne arătați și voi – cu ce se mănâncă visul, realitatea, dar și supra-realitatea, vă așteptăm negreșit la atelierul din expoziția În jurul şi împrejurul suprarealismului !
Programul primelor ateliere:
– sâmbătă, 16 noiembrie, familii cu copii de 8-10 ani;
– duminică, 17 noiembrie, familii cu copii de 10-12 ani.
Punct de întâlnire: parterul Galeriei de Artă Europeană
Taxă: 4 lei/ copil, 15 lei/ adult (biletul de intrare în galerie)
Durată: 1h 30 min
Participarea la program se face pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile, prin e-mail la adresa: familii@art.museum.ro
În email se vor specifica numele copilului/copiilor, vârsta, numele adultului însoțitor și un număr de telefon.