- This event has passed.
Muzeul Naţional de Artă al României lansează concursul creativ MNAR Inspiră în cadrul Romanian Design Week 2020!
15 februarie, 2020 - 25 mai, 2020
Muzeul Naţional de Artă al României lansează
concursul creativ MNAR Inspiră
în cadrul Romanian Design Week 2020!
În cadrul celei de-a 8-a ediții a Romanian Design Week, care va avea loc în perioada 15-24 mai la București, MNAR este partener strategic.
Muzeul Național de Artă al României și The Institute lansează concursul de creativitate MNAR Inspiră, în perioada 15 februarie – 25 mai 2020, ce are ca scop valorificarea patrimoniului muzeal prin design contemporan. MNAR răspunde temei RDW de anul acesta – SCHIMBAREA*CHANGE – și propune, alături de inițiatori, un exercițiu de regândire și redesenare a rolului designului într-o lume în schimbare. Concursul de idei constă în crearea unor proiecte de design de produs inspirate de operele de artă expuse în galeriile sale permanente și expunerea acestora ulterior, în cadrul RDW 2020. Proiectul pune bazele unui parteneriat strategic între muzeu și The Institute cu intenția de a promova colaboarea dintre instituţiile muzeale şi industriile creative, încercând totodată să lărgească plaja ofertei culturale a MNAR. Concursul va avea ca finalitate creații de design unice, semnate de autori, ce vor putea fi regăsite în viitor la standurile de vânzare ale MNAR.
Expoziția CHANGE – design exhibition for a shifting world din cadrul RDW 2020 va fi găzduită de MNAR, explorând tema festivalului printr-un discurs simplu și modern. Aceasta propune un traseu structurat pe patru mari subteme, fiind o radiografie complexă a proiectelor din sfera designului și a industriilor creative locale, dar și internaționale. Expoziția capsulă UK Focus – Circular Cultures găzduită tot de MNAR, exemplifică obiectivele programului european de design sustenabil și economii creative cu același nume, semnat de British Council.
Evenimentele și expozițiile cuprinse în programul Romanian Design Week 2020 sunt integrate într-o serie de noi categorii, precum: Professionals – bringing together the industries that build Romania, Young Showcase – rising fashion stars of DIPLOMA 2019, Design Flags – International design exhibitions, Kids Love Design – exhibitions. workshops. toys. for kids; un Design Market – design to sell și Design Go! – The network of design places in Bucharest, care va îngloba toate evenimentele conexe din București asociate festivalului.
Parteneri RDW 2020
Un proiect: The Institute
Inspirat de: UniCredit Bank
Parteneri strategici: MNAR, ICR
Un proiect co-finanțat de: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte, Institutul Cultural Român
Design expozițional: Attila Kim Architects
Design grafic: Radu Manelici (Faber Studio)
Concept comunicare: Gavrilă & Asociații
Partener de monitorizare: mediaTRUST România
Romanian Design Week este un proiect al The Institute și începând cu ediția anului 2020 propune o nouă structură prin abordarea anuală a unei teme inedite în jurul căreia se va contura întregul eveniment.
Detalii suplimentare despre concursul MNAR Inspiră se găsesc aici.
Parteneri media: