Muzeul de Științele Naturii Dorohoi începem prezentarea colecției de minerale, prezentându-vă informații și imagini.

În această săptămână, începem prezentarea colecției de minerale, prezentându-vă informații și imagini.

STIBINĂ sau stibnit având formula chimică Sb2S3

Stibină, antimonit este principala sursă de stibiu, element chimic rar în scoarța pământului. Stibina apare, de obicei, sub formă de cristale prismatice alungite, adesea dispuse radiar, cu aspect acicular și striații verticale. Atunci când este masivă poate fi confundată cu galena. Se găsește în zăcăminte hidrotermale cu temperatură joasă, apare și ca produs de sublimare pe crăpături și pe pereții coșurilor vulcanice. Stibina de Baia Sprie este renumită pentru aspectul deosebit al cristalelor. Stibiul este un metal utilizat la creșterea rezistenței aliajelor metalice, la baterii și semiconductori.

Stibina este o “Floare de mină”, care e un eșantion de minerale recoltat din exploatările miniere subterane. Pot fi monominerale sau formate dintr-o asociație de cristale de minerale, având calități estetice deosebite legate de culoarea, forma și dimensiunea cristalelor, concreșteri de cristale.

“Florile de mină” s-au format din soluții apoase, fierbinți, bogat mineralizate, care au circulat pe fracturi în cadrul unor roci magmatice. Prin răcire treptată, din aceste soluții au cristalizat mineralele componente.

În țara noastră sunt renumite eșantioanele de “flori de mină” din regiunea Baia Mare. Aceastea reprezintă atractive asociații de cuarț, baritină, gips, calcit și sulfuri metalice (pirită, calcopirită, marcasină, galenă, blendă, stibină etc).

Acest mineral era cunoscut din antichitate de greci, fiind utilizat la obținerea bronzului și ca pudră cosmetică. Mineralul s-a găsit în cantități mari în China, Germania, Japonia, Kirghistan, Slovacia și SUA.

În România este întâlnit în special : Baia Sprie, Herja, Băiuț. În țara noastră recoltarea și comercializarea florilor de mină este supusă reglementărilor, ele au același statut juridic cu fosilele.

BARITINĂ denumită și sulfat de bariu – BaSO₄, este mineralul a cărui denumire a fost dată la începutul secolului 19 de către mineralogul german Dietrich Ludwig Gustav Karsten după cuvântul grecesc barys (greu), referindu-se la greutatea mare a acestui mineral (4,45 g/cm³).

Baritina se găsește în zăcăminte hidrotermale ca mineral de gangă al unor mineralizații metalifere, este frecvent însoțit de fluorit, calcit, cinabru. Baritina este principalul minereu din care se extrage bariul. Este întâlnită în structuri tabulare paralele cu baza, fibroase, stalactitice, nodulare sau masive. Adesea apare în grupuri de cristale tabulare cu margini proeminente care au formă de creastă sau rozetă. Poate apărea în asociere cu cuarț, siderit, pirită, galenă, calcit, fluorit, sau dolomit. Barita a fost identificată și în structura meteoriților.

De asemenea este importantă în fabricarea hârtiei și a cauciucului, uneori este folosită ca înlocuitor al lichidului de sondă, de exemplu la forajele de obținere a țițeiului(baritina stabilizează gaura de foraj).

Baritina se mai utilizează în industria extractivă, având greutate specifică mare intră în compoziția noroiului de foraj. În spitale este utilizată în amestec cu betonul, sub formă de cărămizi, pentru a proteja personalul medical de sursele radioactive și ca substanță de contrast pentru radiografiile sistemului digestiv.

Răspândită în Germania, Anglia, Cehia, Rusia, Georgia, Kazahstan, Mexic, Peru, Canada, Grecia, Italia, Franța, SUA.

În România, baritina a fost găsită în Baia Sprie și Cavnic.