- This event has passed.
București: Simpozion Naţional de Arheometrie (ARHEOMET 5), 22 şi 23 martie 2012
22 martie, 2012 - 23 martie, 2012
SIMPOZIONUL ARCHAEOMET 2012
Societatea Română de Arheometrie, în cooperare cu Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” şi Muzeul Naţional de Istorie a României organizează în zilele de 22 şi 23 martie 2012 al Cincilea Simpozion Naţional de Arheometrie (ARHEOMET 5), urmat de prima Adunare Generală a Societăţii.
Manifestarea debutează joi, 22 martie a.c., orele 9.30, în Sala Mihai Viteazul, fiind programate trei sesiuni plenare, şase sesiuni pe secţiuni şi o sesiune de postere. Vor participa specialişti din Timişoara, Reşiţa, Alba Iulia, Sibiu, Cluj-Napoca, Iaşi, Târgovişte şi Bucureşti. Vor fi prezentate lucrări de numismatică, arheometalurgie, geofizică, cartografie, arheozoologie, antropometrie, paleodietă, arheoastronomie, restaurare, expertize pe materiale litice, materiale dure animale, alte materiale organice, anorganice sau compozite, ceramică, sticlă, datări radiocarbon, şi vor fi prezentate evoluţii recente ale progreselor aplicaţiilor informatice în cercetarea arheologică şi arheometrică.
Începând de vineri, 23 martie a.c., ora 12.30, va avea loc, în aceeaşi sală, Prima Adunare Generală a Societăţii Române de Arheometrie. Societatea s-a înfiinţat, formal, în 2011, la iniţiativa dr. Bogdan Constantinescu (IFIN), însă colaborarea dintre istoricii Muzeului Naţional şi fizicienii de la IFIN este mult mai veche, funcţionând, mulţi ani, pe bază de voluntariat, având ca zonă predilectă arheometalurgia. Începând cu 2005 această colaborare s-a oficializat, în cadrul unor proiecte finanţate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, mai cunoscute sub acronimele ARHEOMET (2005-2008) şi ROMARCHAEOMET (2007-2010), continuând în zilele noastre cu proiectul „Aurul şi argintul dacic” (2011-2014). În acelaşi spirit al cooperării între arheologi şi oamenii de ştiinţă de diverse specialităţi, între 2007 şi 2010 s-a desfăşurat proiectul de cercetare ROMANIT, iniţiat şi condus de MNIR, la care s-au asociat prestigioase colective de analiticieni de la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară şi Institutul Naţional pentru Ştiinţe Biologice, sau geologi de la Muzeul Naţional al Geologiei şi Universitatea Bucureşti. Specialiştii Muzeului Naţional au participat şi la alte proiecte naţionale de cercetare de tip interdisciplinar, precum cele vizând conservarea artefactelor de piele, pictura murală, sau restaurarea unor monumente istorice.
Arheometria se ocupă, aşa cum numele arată, de „măsurători” asupra unor obiecte vechi, apelând specialişti din toate domeniile care presupun orice fel de măsurătoare, lista de mai sus fiind doar una parţială; dacă diversitatea tehnologică este uluitoare, scopul este mult mai bine definit: studii ştiinţifice asociate cercetării arheologice, numismatice, muzeografice, inclusiv investigarea, conservarea şi restaurarea obiectelor sau a monumentelor istorice.
Societatea Română de Arheometrie s-a creat pentru a genera un mediu propice cercetărilor interdisciplinare, în care oamenii de ştiinţă şi preocupările lor să devină mai cunoscute şi în care posibilităţile de cooperare să devină mai evidente. Sunt invitaţi să participe, deci, toţi cei care cred că ar putea avea un interes în dezvoltarea cercetărilor interdisciplinare.
Programul detaliat al evenimentului este disponibil pe site-ul proiectului http://www.romarchaeomet.ro/ro/evenimente/simpozion2012/program.html .
MNIR – ERPMCOE – 05CP/2012
___________________________________________________________________________
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi:
MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI
Secţia Relaţii Publice, Marketing Cultural, Educaţie Muzeală şi Organizare Expoziţii
Tel./fax. 021 – 311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015; E-mail: pr.mnir@gmail.com
http://www.mnir.ro , http://www.facebook.com/pages/MNIR, http://twitter.com/MNIR_
–
MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI [NATIONAL HISTORY MUSEUM OF ROMANIA]
Secţia de Relaţii Publice [PR Department]
Calea Victorie nr. 12, cod 030026, sector 3, Bucureşti ROMÂNIA
[12 Calea Victoriei street, postal code 030026, district 3, Bucharest ROMANIA]
Tel. [Phone] + 40 21 – 315.82.03 (direct), 315.82.07 / int. 1008, 1015
Tel. [Phone] + 40 21 – 315.70.56 (MNIR secretariat)
E-mail: pr@mnir.ro; pr.mnir@gmail.com
Tel./fax [Phone/Fax] + 40 21 311 33 56 (MNIR secretariat)