Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Târgu-Mureș: Expoziția temporară „Animale din povești”

18 mai, 2012

Expoziția temporară „Animale din povești”

Expoziția temporară „Animale din povești”, organizată de Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș, își propune să scoată la lumină, din culcușurile lor ascunse în depozitele Secției de Științele Naturii, o serie de animale, pentru a-și ocupa locul, pe care-l merită cu prisosință, de vedete ale celei mai noi expoziții.

Deci, vă dăm întâlnire, cu mic, cu mare, vineri, 18 mai 2012, la ora 12,00, la sediul Secției de Științele Naturii din Târgu-Mureș, de pe str. Horea nr. 24, pentru a vă întâlni cu: ursul brun, vulpea, bursucul, iepurele de câmp, căprioara, hârciogul, dihorul comun, pârșul mare, veverița roșie, cârtița, gaița, corbul, cioara grivă și ciocănitorile, adevărate animale din povești, toate protejate de lege.

Textele explicative conțin, printre altele, curiozități din lumea fiecărui animal expus.

Am beneficiat de sprijinul mai multor parteneri, și anume: Liceul Teoretic ”Bolyai Farkas” din Târgu-Mureș, Colegiul Național ”Unirea” din Târgu-Mureș, Grădinița ”Paradisul Copilăriei” din Târgu-Mureș și Grădinița ”Arlecchino” din Târgu-Mureș, care s-au întrecut în a ne sprijini cu informații științifice de ultimă oră, cu traducerea textelor în limba maghiară, cu culegerea de povești, poezii, ghicitori și cântece.

Copiii de la Grădinița ”Paradisul Copilăriei” din Târgu-Mureș și de la Grădinița ”Arlecchino” din Târgu-Mureș au pregătit un mic moment artistic, cu care ne vor delecta la vernisaj. Nici părinții copiilor nu s-au lăsat mai prejos, furnizându-le acestora costumația necesară realizării momentului artstic.

Daniela Botoș

șef de secție

Detalii

Dată:
18 mai, 2012
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Județean Mureș – Târgu Mureș
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Județean Mureș. Secția de Științele Naturii
Str. Horea nr. 24
Tărgu Mureș, Mureș 540036 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare