București: EXPONATUL LUNII NOIEMBRIE– Tunica locotenent-colonelului Alexandru Candiano-Popescu Alexandru Candiano-Popescu – la Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”

Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901) este un personaj istoric controversat, reprezentativ pentru spiritul politicianismului romantic de la mijlocul secolului al XIX-lea, care oscila între liberalismul radical și conservatorism, oportunist, inconsecvent și versatil, capabil de gesturi eroice extreme dar și de schimbări radicale în opțiunile politice sau carieră.

Alexandru Candiano-Popescu a făcut școala militară, obținând gradul de sublocotenent de artilerie în anul 1859. Ulterior, a fost avansat locotenent, în anul 1861 și căpitan, în 1864. A fost implicat în conspirația care a dus la abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în noaptea de 11-12 februarie 1866. A demisionat din armată la 18 februarie 1867, optând pentru o carieră civilă, în domeniul avocaturii și implicarea în politică.

În vara anului 1870 s-a alăturat liberalilor radicali participând la organizarea unei acțiuni menite să ducă la înlăturarea domnitorului Carol I. Acțiunea, planificată a avea loc în noaptea de 7-8 august 1870, concomitent în mai multe orașe ale țării, a fost amânată de către organizatori, în toate localitățile, cu excepția Ploieștiului unde, din inițiativa lui Alexandru Candiano-Popescu, rebeliunea a fost declanșată. Izolată și prost organizată, acțiunea a eșuat lamentabil după doar câteva ore. Candiano-Popescu a fost arestat împreună cu toți ceilalți organizatori ai mișcării antidinastice, însă după un proces formal, care a durat câteva săptămâni, toți acuzații civili participanți la conjurație au fost achitați.

Evenimentul cel mai important din viața lui Alexandru Candiano-Popescu, care a determinat oarecum și schimbarea opțiunilor sale politice, l-a reprezentat Războiul de Independență, din 1877-1878, în care Candiano-Popescu s-a implicat total, înrolându-se voluntar în cadrul trupelor de miliții.

La cererea sa, a fost numit maior în cavaleria de miliții, fiind atașat pe lângă statul-major al Diviziei a 4-a infanterie română. În această calitate, maiorul Alexandru Candiano-Popescu a însoțit trupele diviziei la sud de Dunăre, participând la luptele pentru cucerirea Plevnei. Cu doar câteva ore înainte de declanșarea celui de-al treilea atac asupra Plevnei, în data de 30 august 1877, maiorul Alexandru Candiano-Popescu s-a oferit să preia comanda Batalionului 2 vânători, desemnat a participa la asalt, dat fiind că unitatea rămăsese fără comandant, maiorul Ștefan Mateescu fusese demis.

Atacurile date de trupele Diviziei a 4-a, din care făcea parte și Batalionul 2 vânători, în după-amiaza zilei de 30 august 1877, asupra redutei “Griviçe tabia” (Grivița 1), alături de celalate unități române și ruse, au fost respinse de trei ori, cu pierderi grele, din cauza apărării înverșunate a trupelor otomane și lipsei sprijinului coloanei de atac a Diviziei a 3-a, care atacase, reduta alăturată, “Baș Tabia” (Grivița 2). După reorganizarea trupelor române și ridicarea moralului ostașilor, la ora 18 a fost declanșat al patrulea asalt asupra redutei otomane, alături de batalionale românești participând și trupele ruse din regimentele 17 și 18 infanterie, reușindu-se, în cele din urmă, capturarea acesteia, în pofida pierderilor grele înregistrate. În acest atac final s-au evidențiat alături de dorobanți și de infanteriștii de linie și vânătorii din Batalionul 2, comandați de maiorul Candiano-Popescu, aceștia reușind capturarea unui drapel otoman. Eroismul și determinarea cu care Alexandru Candiano-Popescu a condus batalionul de vânători în sângerosul asalt din ziua de 30 august, a fost recompensat de domnitorul Carol I prin avansarea sa, chiar pe câmpul de luptă, la gradul de locotenent-colonel. Carol a trecut cu eleganță peste episodul antidinastic al „Republicii de la Ploiești”, întâmplat cu 7 ani în urmă.

Cariera ulterioară a lui Alexandru Candiano-Popescu a fost strâns legată de armată, fiind promovat în grad (colonel 1882, general de brigadă în 1894) și ocupând funcții importante în calitate de comandant de divizie și de corp de armată. Acceptarea funcției de aghiotant regal, aflat în serviciul personal al lui Carol I, în 1880, la 10 ani după ce se remarcase prin tentativa eșuată de detronare a acestuia, îl situează pe Alexandru Candiano-Popescu în galeria personajelor istorice controversate, acesta fiind implicat în acțiuni politice radicale, dar și realizând fapte exceptionale de bravură, oferindu-se să conducă la atac și victorie, în condiții extrem de dificile și riscante, trupele aflate în subordinea sa.

Muzeul Militar National „Regele Ferdinand I”, deține în Colecția de uniforme românești tunica de ofițer din cavaleria de miliții, purtată de Alexandru Candiano-Popescu în timpul campaniei din 1877-1878. Tunica este model 1872 și are croiul „à la hussard”, specific tunicilor de cavalerie române (roșiori și călărași) din acea vreme. Tunica este confecționată din stofă neagră, fiind ornată în față cu cinci brandemburguri din găitan de mătase neagră, având la capete rozete din alamă, încheiată în față cu căluși lunguieți, din același material. Găitanul din mătase neagră mărginește gulerul, manșetele și toate extremitățile tunicii. La spate tunica este ornată cu găitane de mătase dispuse oblic, pe linia omoplaților și evazate, cu trei ramuri, la poale, având la capete trefle și mici rozete din alamă. Pe umerii tunicii sunt epoleți-treflă, din găitan auriu dublu, specific pentru ofițerii superiori. Gradul ofițerului este indicat printr-un galon auriu, lat, care acoperă gulerul și marchează partea superioară a manșetelor, precum și prin două trese subțiri, aurii, dispuse în unghi pe antebraț, deasupra manșetelor. Este posibil ca tresa exterioară să fi fost aplicată la venirea lui Alexandru Candiano-Popescu în țară, în toamna anului 1877, pentru a aduce, împreună cu cei trei vănători care s-au evidențiat în capturarea drapelului otoman, trofeele capturate cu ocazia asaltului din 30 august 1877. Uniforma este însoțită de o leduncă cu banderola aurie, paspoalată cu postav roșu, având cutia argintie, ornată cu însemnul cavaleriei și de brâul specific ofițerilor din trupele călări, confecționat din fir auriu. Aceste elemente uniformologice sunt caracteristice pentru marea ținută și nu erau purtate la ținuta de serviciu sau de campanie.

Trebuie menționat faptul că în timpul atacului din 30 august 1877, maiorul Candiano-Popescu a purtat uniforma neagră de ofițer de cavalerie de miliții, total diferită de uniformele cafenii ale vânătorilor pe care-i comanda, făcându-l astfel o țintă vizibilă pe fundalul trupei care-l urma la atac.

Pentru a ilustra contextul în care a fost prezentat exponatul lunii noiembrie, am decis ca în cadrul acestei mici expoziții temporare, să prezentăm, pentru prima data, o pictură mai puțin cunoscută, aflată în colecția Muzeului Militar National „Regele Ferdinand I”, realizată de pictorul Oscar Obedeanu (1868 – 1915), în tehnica ulei pe carton. Ea înfățișează momentul în care maiorul Alexandru Candiano-Popescu, călare, în uniforma neagră de ofițer de miliții, încurajează ostașii din Batalionul 2 vânători, îndemnându-i să pornească la un nou atac asupra redutei Grivița.

Muzeograf dr. Horia Șerbănescu