Alexandria: Exponatul lunii mai 2021 la Muzeul Judeţean Teleorman – TINGIRE DE ARAMĂ

Tingirea din aramă este o piesă ce face parte din categoria obiectelor confecționate din metal. Provine din comuna Furculești și datează din prima jumătate a secolului al XX-lea. Este confecționată din aramă și staniu în tehnica ciocănirii la cald și la rece, are mânerele aplicate prin nituire și este cositorită. Tingirea este de formă rotundă, cu înălțime mică iar marginea este îndoită.

În trecut, fiecare gospodărie țărănească teleormăneană conținea vase din aramă de uz gospodăresc cum ar fi căldări, cazane, tipsii, oale, tingiri cu sau fără capac. Meșteșugul prelucrării aramei în vase și ustensile necesare oricărei gospodării a rezistat și s-a transmis în timp datorită proprietăților și însușirilor metalului. Arama se poate prelucra ușor, cu unelte și scule simple, în ateliere improvizate sau chiar sub cerul liber – dar mai ales pentru faptul că cei ce foloseau vase de aramă cositorite au observat că se îmbolnăveau mult mai greu decât cei ce nu aveau posibilitatea să-și procure asemenea vase (cositorul, ca și argintul are puterea de a ioniza apa, proces prin care se distrug o bună parte din bacteriile, microbii și virușii existenți în apă). Acest meșteșug a fost practicat aproape în exclusivitate de rromii corturari, care, cu timpul s-au împărțit în ramuri distincte cum ar fi potcovarii, căldărarii, argintarii, aurarii ce și-au deschis ateliere chiar în Rușii de Vede, orașul de reședință al județului din acea vreme sau în târgurile Mavrodin și Zimnicea. Aceștia lucrau ca urmare a cererii pieței sau la comandă.

Faptul că vasele din aramă erau foarte prețuite ne confirmă și obiceiul celor care cununau să dea mirilor la strigarea darului de la masa mare și vase din aramă. Chiar piesa expusă are inscripționat probabil numele celor care au dăruit-o, precum și anul: „FAMILIA. GH. S. ENACHE. 1929”.

Vasele din aramă erau trecute uneori și în foile de zestre în care se menționează de către părinții fetei de măritat, pe lângă alte bunuri și numărul vaselor.

După perioada 1920-1930, ca urmare a apariției vaselor de fier, meșteșugarii căldărari s-au împuținat. După cel de-Al Doilea Război Mondial numărul meșterilor de la sate ce prelucrau arama a scăzut considerabil, mai ales după anul 1950 când a fost interzisă comercializarea liberă a unor metale printre care și cea a cuprului. S-au păstrat ateliere ale rromilor în care se confecționau cazane de țuică și căldări, la Buzescu și Smârdioasa, folosind aceleași tehnici de prelucrare și tipologie a vaselor ca în trecut.