- Acest eveniment a trecut.
Arad: Expoziție de numismatică „REPREZENTĂRI FEMININE ÎN NUMISMATICĂ”

Asociația PRONUMISMATICA este reprezentată la acest eveniment de către președintele Florin Demian (online),
Vizitatorii expoziției pot admira „eternul feminin”, pornind de la reprezentările de o finețe artistică deosebită de pe replicile fidele ale unor monede antice grecești și ajungând la alegorii ale statelor și națiunilor, precum Lady Liberty, Marianne, Helvetia, ori la reprezentări ale femeilor în straie populare de pe bancnotele interbelice românești. Efigiile feminine ale monarhilor sunt generos reprezentate în expoziție prin monedele Imperiului Britanic.
O secțiune aparte din expoziție este reprezentată de emisiunile monetare și notafilice ale Băncii Naționale a României, fiind expuse toate monedele comemorative cu tematică feminină, precum și diferite variante de prezentare a bancnotei de 20 de lei, reprezentând-o pe Ecaterina Teodoroiu.
Text oferit de Asociația PRONUMISMATICA:
„Reprezentările feminine în numismatică au o lungă tradiție, începând din Antichitate, odată cu primele monede emise, evoluând de la reprezentări alegorice și zeități specifice monedelor grecești la portrete ale mamelor și soțiilor împăraților romani. Deși timp de secole monedele au fost dominate de chipuri masculine (împărați, regi, principi), femeile au jucat roluri esențiale, fiind adesea simboluri ale puterii, libertății sau virtuții. La sfârșitul Evului Mediu și în perioada modernă se remarcă emisiunile monetare ale unor suverane care au avut un rol determinant în istoria Europei și nu numai. Odată cu introducerea biletelor de bancă, prezențele feminine se intensifică, urmând același traseu: de la reprezentări alegorice la chipuri reale ale unor personalități. Nu în ultimul rând, emisiunile monetare comemorative ale prezentului sunt dedicate în mare măsură personalităților feminine din diverse domenii.” – Prof. dr. Gabriel CĂSAP, președintele Filialei Județene a Asociației PRONUMISMATICA.
La evenimentul organizat la muzeu participă elevii Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad (prof. dr. Melinda Gabriela Keresztes). Aceștia vor beneficia de o prezentare a colecției oferită de Asociația PRONUMISMATICA.
Expoziția de numismatică „Reprezentări feminine în numismatică” este deschisă la Complexul Muzeal Arad (Palatul Cultural – Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor),
până duminică, 22 martie 2026.
PROGRAM DE VIZITARE:
Marți – Duminică:
09.00 – 17.00 (ultima intrare: ora 16.30)
Mai multe detalii despre Asociația PRONUMISMATICA:
https://web.facebook.com/PRONUMISMATICA
––––
COMPLEXUL MUZEAL ARAD
Piața George Enescu 1
310131 Arad
office: +40 257 281 847
pr.museumarad@gmail.com
www.museumarad.ro
https://www.facebook.com/complexul.muzealarad/?ref=hl
Complexul Muzeal Arad
este membru fondator al
Rețelei Naționale a Muzeelor din România
www.muzee.org
https://www.facebook.com/Reteaua.Muzeelor/
Complexul Muzeal Arad
este membru ICOM România