Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Bacău: Ziua Astronomiei – 15 Mai 2021 la Observatorul Astronomic „Victor Anestin”

15 mai, 2021

Ziua Astronomiei – 15 Mai 2021
Ziua Astronomiei a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1973, în California, atunci când astronomul amator Doug Berger, președintele de atunci al Asociației Astronomice din California de Nord, a decis ca, în loc să invite oamenii la observații într-o locație cât mai îndepărtată de luminile orașului, să aducă comunitatea astronomilor, cu tot cu aparatură, în mijlocul orașului, astfel încât mii de oameni ce nu mai priviseră niciodată printr-un instrument astronomic, să poată admira minunile bolții cerești. Pentru că această idee a fost atât de apreciată de-a lungul timpului, începând cu anul 2007 Ziua Astronomiei se sărbătorește de două ori pe an.
Cu această ocazie, invităm publicul la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” din Bacău, sâmbătă 15 mai 2021, între orele 08:00 – 16:00 pentru a vizita expoziția permanentă „Universul – De la Pământ la Stele” și expoziția temporară „Astronomia în antichitate”, iar în condițiile în care cerul va fi senin, între orele 10:00 – 12:00 se vor organiza observații solare.
Important!!!!
Accesul vizitatorilor, pentru a participa la observaţii, se va face restricţionat, conform reglementărilor în vigoare pe perioada stării de alertă, dat fiind contextul generat de prezenţa virusului Sars Cov 02. Pentru a avea acces, persoanele trebuie să aibă temperatura sub 37,3 grade, să poarte mască pe toată perioada prezenţei în clădirea Observatorului Astronomic și să atingă cât mai puţine suprafeţe.
Persoane de contact: Muzeografii Observatorului Astronomic.
Telefon: 0234/513724
Tarife: – individual – 8 lei;
– elevi, studenți – 2 lei;
– pensionari – 3 lei;
– observații astronomice – 3 lei;
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Dr. Gabriela Gurău

Detalii

Dată:
15 mai, 2021
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Ion Borcea” Bacău

Loc de desfășurare

Observatorul Astronomic „Victor Anestin” – Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”
str. Ion Ghelu Destelnica nr. 8 (fostă Trotuş)
Bacău, Bacău 600266 Romania
+ Hartă Google