Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bran: Lucrarea LUNII IANUARIE 2020 – Icoana „Încoronarea Maicii Domnului” – la Muzeul Național Bran

14 ianuarie, 2021 - 31 ianuarie, 2021

OBIECTUL LUNII IANUARIE
Icoana „Încoronarea Maicii Domnului” este o icoană pe sticlă, clasată în categoria Tezaur, datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și provine din satul Sohodol, comuna Bran, județul Brașov. Pictura a fost realizată pe dosul sticlei, după izvod (tehnica „în oglindă”), desen în peniță, pictat cu pensula, în tempera și cu foiță aurită. Pentru pictură s-au folosit coloranți, lianți și soluții de fixare.
Rama este originală, realizată din lemn de brad, cu elemente profilate, pe latura interioară este băițuită în roșu, iar pe margine băițuită bleumarin. Placa de sticlă este protejată de scânduri groase din lemn de doi cm. Icoana are o cromatică în tonuri de albastru, verde, ocru, alb roșu și maro.
Icoana prezintă scena Încoronării Fecioarei Maria, Iisus Hristos și Dumnezeu-Tatăl, care stau pe tronuri sugerate și susțin mitra pe care o pun pe capul Mariei. În partea dreaptă este Dumnezeu Tatăl, cu sceptrul în mâna stângă, sprijinită pe globul pământesc, cu mâna dreaptă ține mitra. În partea stângă este Iisus care ține în mâna stângă Crucea, iar cu dreapta susține mitra deasupra capului Mariei. În registrul superior, pe fond albastru – ceruleum sunt steluțe albe, iar Duhul Sfânt este reprezentat sub formă de un porumbel alb, încadrat în soare, flancat de doi heruvimi de fiecare parte, ce plutesc pe nori. În registrul inferior, în mijloc, apare Maria îngenuncheată, îmbrăcată în maforion roșu și cu aureolă pe cap, ținând mâinile încrucișate pe piept, iar la picioare, pe fiecare parte sunt câte doi heruvimi. Toate personajele sunt susținute de nori.

Details

Start:
14 ianuarie, 2021
End:
31 ianuarie, 2021
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Național Bran
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național Bran
str. Aurel Stoian nr. 14
Bran, Brașov Romania
+ Google Map
View Venue Website