Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Brașov: Imortalizăm iubirea la muzeu! | miercuri, 24 februarie 2021, Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului îi invită pe brașoveni la o ședință foto inedită

24 februarie, 2021

Dragobetele, fiul Babei Dochia, anunță renașterea naturii și înfiriparea noilor povești de dragoste. Cu această ocazie, Muzeul de Etnografie Brasov își prelungește programul de vizitare și îi invită pe brașoveni la o ședință foto inedită, care va avea loc la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului nr.15. Miercuri, 24 februarie 2021, îndrăgostiții au prilejul să se imortalizeze în studioul fotografic din muzeu, amenajat după modelul atelierului vestitului fotograf Leopold Adler, care a trăit în Brașovul secolului al XIX-lea. Ședința foto, programată în intervalul orar 12.00 – 18.30, reprezintă darul muzeului pentru cei care celebrează iubirea, aceasta fiind asigurată de un fotograf profesionist care se va îngriji, asemeni înaintașilor săi, de reușita momentului. Protagoniștii vor intra în posesia imaginilor în timp real, prin intermediul e-mail-ului sau a WhatsApp-ului.
Fotografia de cuplu reprezenta și în trecut cel mai frumos mod de a-ți face cunoscute sentimentele. Adevarate opere de artă, acestea au fost păstrate timp de generații în casele brașovenilor, o bună parte ajungând în posesia colecționarilor sau a muzeelor. Îndrăgostiții care vor veni la ședința foto îmbrăcați în costume de epocă sau tradiționale, naționale vor putea vizita muzeul în regim de gratuitate.
Și pentru că cele mai frumoase povești de dragoste duc protagoniștii în fața ofițerului stării civile, brașovenii sunt invitați, cu această ocazie, să viziteze și expoziția „Luxul necesar. Accesorii și podoabe de mireasă”, pe care o pot vedea și ca o sursă de inspirație pentru un eveniment unic în viața lor.

Detalii

Dată:
24 februarie, 2021
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul de Etnografie Brașov
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului
Piața Sfatului Nr. 15
Brașov, Brașov Romania
+ Hartă Google
Telefon
+40 (0)268 476 243
Vezi site-ul web Loc de desfășurare