Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: La MARe de MIC, cu Andreea RĂDUCAN la MARe/Muzeul de Artă Recentă

4 octombrie, 2020

La MARe de MIC, cu Andreea RĂDUCAN
Duminică, 04 octombrie
Orele: 13:30 – 15:00
Copii 7-12 ani
Intrare LIBERĂ.
Înscrierile se fac doar pe adresa de email: educational@mare.ro cu mesajul: „La MARe cu Andreea Răducan”.
La MARe de MIC ne dorim să aducem copiii mai aproape de artă contribuind în dezvoltarea armonioasă a acestora. Însă nu ne limităm! Organizăm întâlniri cu mentori, cu specialiști din diferite domenii, care să îi inspire în propria călătorie prin viață.
Vă invităm alături de micuți la un atelier de dezvoltare personală care îmbină arta cu sportul și mișcarea. După această vacanță de vară neobișnuită pentru noi toți, perioadă în care poate nu am mai fost atât de activi fizic precum obișnuiam, copiii au nevoie de mișcare, joc și artă pentru a se revitaliza și a reintra într-un ritm echilibrat de dezvoltare.
Invitatul special al acestei ediții este gimnasta de talie mondială, Andreea Răducan, a cărei prezență caldă împreună cu poveștile din viața unui sportiv de performanță vor inspira copiii. Astfel vor putea descoperi în cadrul atelierului ce înseamnă sportul de performanță, disciplina, autocontrolul și perseverența pentru cei ce aleg un astfel de drum.
Cei mici vor afla povestea unei vieți dedicate sportului și vor putea adresa întrebări ale căror răspunsuri sunt menite să insufle încredere unei tinere generații. Prin acest dialog cu Andreea, o gimnastă cu care România se mândrește, dorim să îi motivăm în a-șiurma drumul către marele lor vis, oricare ar fi acesta.
Discuția cu mentorul acestei ediții va avea loc în cadrul atelierului, de la ora 13:30, după care, vom continua jucându-ne și desenând. Îmbinăm jocul și desenul cu diferite exerciții care ne vor pune în funcțiune centrii motori și ne vor dezvolta abilitățile de control asupra mișcărilor pe care vrem să le facem. Hmmm, este mintea separată de corp? Vom vedea în ce măsură sunt acestea separate și în ce măsură funcționează mai degrabă ca un întreg.
Vrem să le arătăm copiilor cum sportul și arta pot fi folosite pentru a facilita procesul de creștere, pentru a-i ajuta să devenă mari, puternici și echilibrați într-un mod sănătos.. Așadar, le vom prezenta copiilor legătura dintre mișcareși gest artistic. Îi vom surprinde cu câteva provocări pentru a descoperi cât control au asupra propriului corp.
În prima parte a atelierului epuizăm într-un mod constructiv și distractiv toată această nesecătuită energie de care dispun copiii. Știm că lor le place tot ce înseamnă concurs, așa că îi vom motiva prin spiritul de competiție și vom vedea câți dintre ei vor reuși a se coordona cât mai bine și a fi în același timp cât mai atenți la ceea ce au de făcut.
Diferitele jocuri pe care le propunem în acest atelier se bazează foarte mult pe dexteritate, atributul principal pe care va trebui să îl avem pentru a câștiga. Chiar și după toate aceste activități, sărituri, alergături și coordonări la unison, cu siguranță celor mici le va mai rămâne un strop de energie: una creatoare, acea energie inspirată de tot efortul fizic pe care l-am depus
și toate momentele distractive prin care am trecut împreună. Ei bine, vom lua acea energie și inspirație și vom transforma totul în desene care studiază anatomia umană. Vom reproduce imagini cu mișcări din gimnastică, studiind anatomia corpului uman.
Suntem curioși să aflăm dacă micuții practică și ei sportul, iar dacă da, ne-am bucura să ne prezinte pasiunile, visele și diplomele sau premiile de care sunt mândri, în cadrul acestei întâlniri. Abia așteptăm să aflăm ce aspirații au și ce și-ar dori să devină când vor crește.
Poate că, unii dintre ei vor fi motivați de prezența Andreei și ne vor spune că vor să ajungă mari campioni în sporturi olimpice, iar aici ei vor fi ajutați cu sfaturi și încurajări în acest sens.
Studiile neurocercetătorilor demonstrează că a acționa într-un mediu cât mai complex și motivant, bogat în stimulări, facilitează creşterea şi îmbogăţirea calitativă a funcțiilor superioarecorticale (inteligență, creativitate, memorie,) în special la o vârstă fragedă.
Activitatea fizică alături de cea artistică presupun multă forță mentală, creativitate, memorie, ambiție, anticipare, concentrare, relaxare și un permanent autoreglaj psiho-neuro-motric. Mintea și corpul vor lucra în armonie, iar copiii vor participa la un proces de dezvoltare echilibrat, care le va inspira pofta de cunoaștere și de creație.
Programul acestui atelier este construit pe ideea de mișcare, joc și artă pentru a le crea celor mici un mediu favorabil de dezvoltare și totodată pentru a-i inspira și motiva în a se exprima artistic. Viața umană este puternic influenţată de funcţiile superioare ale creierului, îmbunătăţirea capacităţilor mentale şi creşterea corticală substanţială are un impact imens asupra conştiinţei şi evoluţiei umane. Cu cât ne folosim mai mult corpul şi mintea în scopul dezvoltării noastre interioare, cu atât vom deveni mai capabili de a ne exprima realul nostru potențial.
Vă așteptăm pe 4 Octombrie la un atelier de mișcare și artă.
Concept atelier realizat de: Ana Lăzărescu

Detalii

Dată:
4 octombrie, 2020
Categorie Eveniment:

Organizator

MARe/Muzeul de Artă Recentă
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

MARe/Muzeul de Artă Recentă
Primăverii nr 15
București, București Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare