Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Asociația Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România (AFAPRR a UAP din România) celebrează Sărbătoarea Breslei 2020 împreună cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, gazda și totodată partenerul său tradițional.

18 octombrie, 2020 - 18 noiembrie, 2020

AFAPRR – Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează „Sărbătoarea Breslei”, începând din 2015, împreună cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, gazda și totodată partenerul său tradițional, cel mai vizitat obiectiv cultural din Bucureşti. Evenimentul este pilonul principal al expozițiilor filialei, alături de Anuala de artă religioasă și restaurare, găzduită de asemenea de Muzeu, în primăvară. Proiectul a fost inițiat de Cristian Olteanu, președinte al AFAPRR (2014-2018), continuat de dr. Irina Sava, președinte al AFAPRR din 2018.

Expoziția va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9:00 și 17:00, în perioada 18 octombrie – 18 noiembrie 2020, la Sala „Gheorghe Focșa” a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” – Șos. Kiseleff nr. 28, sector 1, București.

Deschiderea filialei noastre AFAPRR: Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România către ceilalţi artiști care fac parte din alte filiale (bucureștene și teritoriale) ale Uniunii Artiștilor Plastici din România: pictură, sculptură, grafică, arte decorative etc. este concretizată prin faptul că anual pe simeze sunt lucrări realizate în diverse tehnici, realizate de zeci de artiști din filialele menţionate, evident alături de creatorii de artă religioasă și de restauratorii membri AFAPRR a UAP din România.

Curator: Eduard Stoenică; echipa de organizare: Irina Sava, Claudiu Victor Gheorghiu, Marlena Târcavu, Laura Flore.

Parteneri: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România Antena Satelor, Trinitas TV, Radio Trinitas, ziarul Lumina, Intell News, ziarul Jurnalul Bucureștiului „Le Petit Parisien”, Vacanțe la țară, Itsy Bitsy, TVR 1, ziarul Ultima Oră.

Text și prezentare: Claudiu Victor Gheorghiu, artist, membru titular AFAPRR, totodată consilier media și al CD al AFAPRR, membru al Consiliului Director al VISARTA, în subsidiar jurnalist cultural

Detalii

Începe:
18 octombrie, 2020
Se termină:
18 noiembrie, 2020
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – București
Şos. Kiseleff nr. 28 - 30
București, București 011347 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare