București: EXPONATUL LUNII martie – IN MEMORIAM EROUL SERGENT SANITAR ELENA CHIRIȚĂ – la Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”

IN MEMORIAM EROUL SERGENT SANITAR

ELENA CHIRIȚĂ

30 noiembrie 1917 – 8 martie1945

O figură simbol pentru ideea de femei implicate în război este și cea reprezentată de eroina Elena Chiriță, mai puțin cunoscută publicului larg, de la moartea căreia se împlinesc 76 de ani, pe 8 martie 2021. Drumul parcurs de tânără, de la angajarea în cadrul personalului de serviciu la Spitalul Militar Târgoviște, la Spitalul Zona Interioară (Z.I.) nr. 303, tot ca femeie de serviciu, apoi la activitatea de sanitară-infirmieră, în urma absolvirii unui curs organzat de Crucea Roșie, până la voluntariatul pe front, ne reliefează un personaj perseverent, determinat, empatic, dar mai ales curajos, capabil de sacrificiul suprem. Armata română a avut în rândurile sale, în luptele pentru eliberarea României și Ungariei din Al Doilea Război Mondial pe sergentul-sanitar Elena Chiriță. A plecat pe front ca infirmieră, în septembrie 1944, pentru a îngriji în prima linie pe ostașii răniți sau căzuți în luptele grele din defileul Mureșului, în zona Păuliș și Cladova, pentru ca apoi să lupte cu arma în mână ca militar combatant pentru eliberarea Ardealului și Budapestei.

Tânăra Elena, Lenuța cum o numeau apropiații, s-a născut la 30 noiembrie 1917, an în care consemnăm și jertfa supremă a eroinei de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu, în satul Suseni, comuna Bogați, județul Argeș, într-o familie de țărani săraci. A fost nevoită să abandoneze școala la 12 ani și să muncească pentru a-și ajuta familia numeroasă alcătuită din șase copii, ea fiind cea mai mică. A lucrat o perioadă ca ucenică la un atelier de croitorie din Târgoviște. În anul 1941, se angajează ca femeie de serviciu la Spitalul Militar din Târgoviște, fiind transferată, ulterior, la farmacia Spitalului Z.I. nr. 303 din București.

În primăvara anului 1944, spitalul este dislocat la Lipova, județul Arad, iar Elena, ajunsă infirmieră în urma absolvirii unui curs, va dovedi multă empatie, tenacitate și pricepere în îngrijirea rănilor trupești, dar și a celor sufletești. Mărturia uneia dintre colegele sale, infirmiera Manda Lazău, creionează un portret emoționant despre eroină: Era de statură nici prea mică, dar nici prea înaltă. Avea un păr negru,bogat, împletit în cozi pe care le purta adesea strânse în coroniță pe creștet, sau sub formă de melci pe tâmple. Sprâncenele ei erau bine scrise, ușor arcuite. În vremea aceea purta ochelari. În ochii ei se putea citi numai bunătate. Și era tare vrednică. Când îi spuneai să facă ceva, vreo treabă, erai sigur că o va face cu temei. Era o fire blândă, avea o minte ageră….Se pricepea de minune să dea asistență unui rănit sau bolnav.

Pe valea Mureșului, în zona Păuliș-Cladova, acționa Detașamentul Păuliș, care avea să înscrie o pagină glorioasă în istoria neamului românesc, alcătuit din elevii Școlii de subofițeri de rezervă de la Radna și din militarii Batalionului 1 din Regimentul 96 Infanterie, sprijiniți de Divizionul 61 Artilerie Grea care, printr-o rezistență dârză, dese contraatacuri și lupte corp la corp, eroism individual și colectiv au oprit ofensiva trupelor inamice.

Impresionată de curajul și jertfa militarilor români, Elena Chiriță hotărăște, în acele zile, să-și facă datoria de sanitar în prima linie, dar să și lupte cu arma în mână. Era ziua de 17 septembrie 1944 când, cu trusa de sanitar pe umăr, plină cu medicamente și pansamente, îmbrăcată cu veston, având pe cap o capelă, se strecoară printre explozii și după un drum greu parcurs fie pe jos, fie cu camioanele și căruțele ce transportau material pentru front, ajunge la ostașii Batalionului 1, la cota 471. Cât de mare i-a fost dorința lăuntrică de a lupta în prima linie reiese și din scrioarea pe care i-a lăsat-o medicului șef, care o definește ca personalitate, scrisoare-testement: Domnule Doctor. Am plecat pe front. Este nevoie aici de mine, dar e nevoie de cineva și acolo….Să trăiți. Soldat Elena Chiriță.

Din acest moment o mână parcă nevăzută scria în stele numele și destinul implacabil al acestei fete. Și-a făcut mai mult decât datoria de sanitar: nu numai că acorda primul ajutor sub tirul inamic, dar îi și evacua pe răniți de pe câmpul de luptă și nu o dată, cu arma în mână, pornea la contraatac alături de infanteriști. Când dinamica acțiunilor de luptă se va muta spre vest, infirmiera Elena se întoarce la spital, dar inima sa îi rămăsese alături de ostașii din linia întîi. Va trimite mai multe memorii adresate comandantului Armatei 1 române, generalul de corp de armată Nicolae Macici, în care cerea să fie înrolată într-o unitate de pe front, echipată și înarmată la fel cu camarazii care își fac acolo datoria, iar în cele din urmă cererea i se aprobă.

Soldații Batalionului 1 din Regimentul 96 Infanterie luptau acum pe teritoriul Ungariei, iar voluntara Elena Chiriță va lua parte la luptele de pe Tisa, de la Mindszent, Alpar, Isaszeg și Budapesta. Există multe mărturii ale contemporanilor săi, care o descriu ca fiind foarte curajoasă și cărora le câștigase admirația, rămânându-le în memorie replica eroinei: Încă nu s-a născut glonțul care să mă lovească.

La 30 noiembrie 1944, de ziua sa de naștere, ca o recunoaștere a dăruirii și faptelor de armă, este avansată la gradul de sergent, după ce primise anterior gradul de caporal după luptele de la Păuliș.

1 ianuarie 1945. Începea un nou an, anul victoriei definitive asupra Germaniei. Elena Chiriță, fata din Suseni, cu ochi mari și cozi groase, cu trusa de sanitar pe umăr și arma în mână nu a mai trăit măreața victorie. În luptele de stradă de la periferiile Budapestei a fost rănită grav la ambele picioare de schijele unui proiectil de artilerie. I se acordă primul ajutor, fiind evacuată la Spitalul de Campanie nr. 3 din Arad, unde este operată de trei ori, i se amputează ambele picioare și, în ciuda eforturilor medicilor de a o salva, moare în ziua de 8 martie 1945, după două luni de agonie.

Viața pe care o trăise cu intensitate și demnitate și pe care și-o dăruise patriei i-a fost curmată în plină tinerețe, la 27 de ani. Este înmormântată la cimitirul din Arad, pentru ca în primăvara aceluiași an să fie exhumată și, ulterior, reînhumată la Cimitirul Eroilor din Radna, alături de foștii săi camarazi, căzuți în luptele de la Păuliș. Pe piatra sa funerară stă scris pentru eternitate: Sergent Elena Chiriță, căzută pentru patrie în lupta pentru eliberarea Budapestei.

Voluntara Batalionului 1 din Regimentul 96 Infanterie a fost decorată, pentru eroismul său, încă din timpul scurtei sale vieți cu medalia Meritul Sanitar, clasa a II-a , iar post-mortem cu medalia Virtutea Militară, clasa a II-a și ordinul Apărarea Patriei, clasa a III-a.

Elena Chiriță este una dintre cele mai autentice eroine ale istoriei naționale contemporane, care completează galeria româncelor eroine din diverse epoci care, animate de dragostea de țară, au fost capabile de sacrificiul suprem. Astăzi, din păcate, simplul enunț al numelui său nu provoacă nici o reacție tinerei generații. Povestea acestei tinere, care a luptat pentru patria sa până la sacrificiul suprem, merită să fie cunoscută și, poate, va inspira generațiile viitoare.

Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I deține, în patrimoniul său, mai multe mărturii muzeografice referitoare la personalitatea Elenei Chiriță, care o definesc ca voluntar-sanitar, dar mai ales ca om.

În colecția Manuscrise există o scrisoare olografă, nedatată a eroinei, adresată unuia dintre frații săi. În cadrul colecției Diverse III se regăsesc două documente: Referatul nr.38434/13 iulie 1945, prin care Regimentul 96 Infanterie propune decorarea cu medalia Virtutea Militară, clasa a II-a pentru gestul de înalt devotament, curaj și spirit de jertfă de care a dat dovadă în atacul de la Forasmayor, precum și Legitimația prin care i se conferă post-mortem ordinul Apărarea Patriei, clasa a III-a, prin Decretul nr. 407/23.10 1959. În cadrul colecției Ordine, medalii, plachete, insigne se regăsește decorația Apărarea Patriei, clasa a III-a, cu baretă.

Cele două busturi din colecția Sculpturi întregesc imaginea tinere eroine: unul dintre acestea este semnat Marius Butunoiu (1919-1999), sculptor care a realizat multe lucrări consacrate ostașului român, și care o înfățișează din față, în uniformă militară, iar celălalt o prezintă civil, cu cele două cozi grose care au consacrat-o, bustul fiind semnat de Marcu Mihai (n.1939), sculptor care la rândul său a fost atras de diferite personalități istorice.

Muzeograf Luminița Iordache