București: expoziția „45 de ani de la zborul cosmic al lui Dumitru Prunariu” | Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”
16 mai - 31 decembrie

Dragi prieteni,
La 14 mai 1981 decola către spațiu primul român care a depășit limita atmosferei terestre, astăzi domnul general-locotenent (ret.) Dumitru Dorin Prunariu.
Pentru sărbătorirea acestei reușite, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” a pregătit o expoziție temporară cu titlul „45 de ani de la zborul cosmic al lui Dumitru Prunariu”. În cadrul acestei expoziții, puteți admira o serie de obiecte care l-au însoțit în misiunea sa către astre, obiecte ce se află în patrimoniul muzeului nostru. Nu mai puțin interesante, în cadrul expoziției noastre, veți putea admira o serie de obiecte de filatelie, medalistică și presă de epocă legate de această misiune epocală, din colecția Alec Bartoș.
Vernisajul expoziției va avea loc la orele 15.30, în ziua de sâmbătă 16 mai.
Dorim să menționăm faptul că atât costumul de scafandru cosmic, cât și modulul de reintrare în atmosferă al misiunii se regăsesc în expunerea permanentă a Pavilionului de aviație care este deschis vizitării.
Vă așteptăm!