Loading Evenimentele

« Toate Evenimentele

București: Sejur la MARe #5 DORU BUCUR la MARe/Muzeul de Artă Recentă, expoziție, 30 septembrie – 30 noiembrie 2020

30 septembrie - 30 noiembrie

Sejur la MARe #5
DORU BUCUR
30 septembrie – 30 noiembrie 2020
Zilnic: 11:00 – 19:00 (marți închis).
Sejur la MARe este un program în cadrul căruia sunt prezentate o sumă de lucrări ale artiștilor din colecția permanentă a muzeului. Practic, în locul lucrării unui artist este adusă, pentru o perioadă, o altă lucrare realizată de același artist.
Este o schimbare pe cât de ludică, pe atât de serioasă: cum anume va modifica discursul general al expoziției această mutație? Căci avem același autor, dar, oare, (mai) avem același discurs?
Sejur la MARe presupune în primul rând prezentarea unor lucrări care provin din colecții private, chiar dacă, la nevoie, se va apela și la depozitul muzeului. De data aceasta este rândul artistului Doru Bucur, care va fi ”invitat” cu lucrarea ”Portret”, (05.10.1965, ulei pe carton, 29×41 cm), din Colecția George Șerban, care va înlocui lucrarea ”Lamento”, (1965, ulei pe carton, 104×75,5 cm), din colecția MARe.
PREZENTARE
”Jumătate de fată cu jumătate de fundă
Nu se mai picta astfel în 1965. În 1965 oricum nu se prea mai picta, în sensul că arta contemporană se „emancipase” deja în alte medii: obiecte, fotografie, instalații, performance, serigrafii. Op art-ul conlocuia cu pop art-ul. Portretele – atunci când se apela la acestea – externalizau adesea un statut politizat în societate, o critică a imaginii din media, advertising și icon-uri de film, o zdruncinare psihanalitică și psihanalizabilă.
Portretul lui Doru Bucur din 1965 pare dintr-o buclă temporală. Manierism? Tentă avangardistă cu dressing modernist în maniera lui Picasso de construcție a portretelor (chip frontal ce înglobează și profilul) și modalitate à la Chagall de umplere a câmpurilor de culoare și infuzii amintind de Klee? Fragmentaritatea colajului depusă complet, cuminte și convenabil în pictură, reluând în 1965 – bucolic însă – o pistă abandonată de M.H. Maxy din anii ‘30 ?
De fapt, aspectul vetust – pentru perioada în care a fost realizată – al acestei lucrări de Bucur te obligă să recurgi la name-dropping, să cartografiezi – prin nume de artiști, români și străini, și nume de curente, dispuse în listă ca într-un poem al beatnicilor – toate referințele a căror intersecție nostalgică s-a materializat în această pictură.
Lucru petrecut în mod mai curând subconștient, Doru Bucur fiind artist autodidact. Totuși, toate aceste referințe-pastișe-datări ce-i pot fi reproșate lui Bucur și Portretului său sunt – curios! – preschimbate în atu. În picturile lui în general, Bucur glisează între un cubism homemade și art brut, cu o linguriță de expresionism ce nu survine dintr-o violență (internă sau externă) ci din bucurie.
Seria de portrete în particular îngână candoare (iar nu ca în modernism extenuare) – portrete uneori cu trei ochi, alteori cu trei guri (cum este cel de aici), feminine dar totodată androginice (internalizând de la distanță fotografia anilor ‘20 ce se juca cu gender roles), construite ca secvențe suprapuse ale unei îmbrățișări dorite, cu atmosfera vioi-melancolică a unui cântec de The Beatles cu un băiat care așteaptă să te invite în oraș, când zărești străinii atât de familiari și acea urmă e ca un mică deplasare, o tânjire înăuntrul tău.
O simetrie ruptă, așa cum indică și Portretul din 1965: compus pe mediana verticală a tabloului, cu chipul (jumătățile de chipuri), mâinile și bustul alcătuite într-o spirală (secțiunea de aur) ce alunecă în sfârcul semi-dezvăluit din sânul stâng al personajului.
Pe eșafodajul simetric personajul se ivește ca un dezechilibru, în trei ipostaze – ce-i pot aparține celui/celei plăsmuite sau plăsmuitorului: anticipare voioasă, confruntare, îndepărtare. Și da capo, jocul continuat de mâini – una cuprinde, cealaltă blochează. Un personaj feminin-androginic ce canalizează modelul unei zeități – însă, spre deosebire de Țuculescu unde formele și figurinele tind toate parcă să devină totem, la Bucur, totemul este subordonat omului și firavelor sale răzmerițe interioare.
Linia deschisă de Ion Țuculescu în arta românească post-1965 – și expusă în colecția MARe – a fost inovatoare la modul decisiv și serios. Doru Bucur în schimb a sugerat doar promisiuni: o alternativă ludică, mai personală și mai confesiv-intimistă, care la momentul respectiv nu a trecut cu adevărat de calificări. Nu se mai picta astfel în 1965. Nici chiar în România. Există la Bucur o tentă post-ironică, ingenuă, ce abia acum poate fi degustată.” (text de Ioana Iuna Șerban, curator).

 

Detalii

Începere:
30 septembrie
Se termină:
30 noiembrie
Categorie:

Loc de întâlnire

MARe/Muzeul de Artă Recentă
Primăverii nr 15
București, București Romania
+ Harta Google
Sit web:
https://www.facebook.com/MuzeulDeArtaRecenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *