Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Călărași: Europa – Casa noastră

9 mai, 2018

Miercuri, 9 mai, începând cu ora 12.00, Muzeul Municipal va avea loc un simpozion în care vor fi prezentate principalele evenimente legate de formarea Uniunii Europene, simpozion ce va fi coordonat de prof. Constantin Tudor, rectorul Universității populare P.V. Haneș. Acesta se va încheia printr-o expoziție ce va avea loc la parter. Toate cele opt școli gimnaziale au fost invitate de Primăria Municipiului Călărași să reprezinte câte o țară a Uniunii Europene. Școlile au pregătit câte o prezentare care va fi susținută de o echipă reprezentativă de elevi.

La simpozion sunt invitați să participe profesori de istorie din municipiul Călărași, elevi și profesori din cele nouă școli gimnaziale, consilierii locali și reprezentanți ai instituțiilor publice. Evenimentul dedicat marcării Zilei Europei va fi organizat sub egida Centenarului Marii Uniri, fiecare prezentare a școlilor participante urmând să conțină și date specifice despre țara noastră.

La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi. La Paris, în acea zi, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte patru state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a Uniunii Europene.

Details

Date:
9 mai, 2018
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Municipal Călărași
View Organizer Website

Venue

Muzeul Municipal Călărași
1 Decembrie 1918, 3-5
Călărași, Călărași 910040 Romania
+ Google Map
View Venue Website