Încarc Evenimente

Călăraşi: PERSONALITATEA LUNII DECEMBRIE – IANCU ATANASESCU – arhitect (25 ianuarie 1894, Călărași – 9 februarie 1980, Craiova) – la Muzeul Dunării de Jos

Date 6 ianuarie - 31 ianuarie

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea
Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului

PERSONALITATEA LUNII IANUARIE – IANCU ATANASESCU – arhitect
(25 ianuarie 1894, Călărași – 9 februarie 1980, Craiova)

După studiile liceale, în anul 1915, a fost încorporat şi a participat
la luptele din Primul Război Mondial, respectiv, cele de la Turtucaia,
Arbagilar, Gheiveghe, Gara Linta etc.
A absolvit Institutul Electrotehnic din București (1921), precum și
Școala de Operatori Topometri din cadrul Ministerului Domeniilor și
Școala Superioară de Arhitectură.
Iancu Atanasescu reprezintă o personalitate de excepţie, un arhitect
ce şi-a adus contribuţia la valorificarea celor mai frumoase construcţii
doljene.
În timpul facultăţii a fost coleg şi bun prieten cu Henrieta
Delavrancea și un colaborator apropiat al lui Nicolae Iorga.
În perioada 1927-1944 a condus Serviciul Tehnic din Comisia
Monumentelor Istorice a Regionalei Oltenia, apoi Serviciul Tehnic al
Mitropoliei Olteniei (1948-1957).
A fost arhitect proiectant la Institutul de Proiectare Regională
Craiova și restaurator al monumentelor istorice și de artă din
ținuturile Olteniei: Casa Glogoveanu, Casa Băniei, extinderea Palatului
de Justiţie (azi Universitatea din Craiova), Policlinica “Dr. Nicodim”
şi alte aproximativ 60 de proiecte de biserici noi şi peste 200 de
locuinţe particulare.
Printre lucrările la care s-a făcut remarcat Iancu Atanasescu se
evidenţiază cele de proiectare şi restaurare a unor biserici şi
mănăstiri: Cozia, Cornet, Govora, Dintr-un Lemn, Polovragi, Crasna,
Manu, Iezer, Brâncoveni, Gura Motrului, Topolniţa, Horezu, Arnota,
Bistriţa, Mofleni, Jitianu, Sadova ş.a.
În anul 1968 apărea într-un ziar craiovean un interviu realizat de
Al. Dianu cu cercetătorul Iancu Atanasescu, despre cartea la care acesta
lucra de mai mult timp, “Culele din Oltenia”.
Despre această scriere, arhitectul afirma: “Încă de la începutul
carierei mele … şi în toţi anii nenumăraţi în care am lucrat în cadrul
Comisiei monumentelor istorice, m-au atras aceste podoabe rare, aceste
sublime monumente de neîntrecută arhitectură românească.
Cartea anunţată a fost publicată mulţi ani mai târziu (Editura
“Scrisul românesc”, Craiova, 1974) şi a fost scrisă în colaborare cu
Valeriu Grama.
Activitate profesională (afilieri, poziţii administrative, comisii)
1927-1944 – A condus Serviciul Tehnic din cadrul Comisiei Monumentelor
Istorice a Regionalei Oltenia.
1931 – A elaborat o propunere de modificare a legii pentru protecţia
monumentelor istorice, însoţind-o cu un album de peste 140 fotografii cu
exemple de arhitectură populară.
1948-1957 – A condus Serviciul Tehnic al Mitropoliei Olteniei.
1952 – A fost arestat, apoi trimis la canalul Dunăre – Marea Neagră,
unde a lucrat în serviciile de proiectare din coloniile Poarta Albă şi
Midia. A fost eliberat în 1953.
1957-1968 – A fost arhitect proiectant la Institutul de Proiectare
Regională Craiova

Webgrafie:http://www.e-architecture.ro/fisa.php?id=772;
https://www.uniuneaarhitectilor.ro/125-ani-iancu-atanasescu;
https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/arhitectul-iancu-l-atanasescu-16904.html
Sursa foto: https://www.uniuneaarhitectilor.ro/125-ani-iancu-atanasescu

Detalii

Începe:
6 ianuarie
Se termină:
31 ianuarie
Eveniment Categories:
,

Loc de desfășurare

Muzeul Dunării de Jos – Călărași
Str. Progresului nr. 4
Călărași, Călărași 910079 Romania
+ Hartă Google
Sit web:
http://www.mdjcalarasi.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*