Cluj-Napoca: Obiectul lunii februarie la Muzeul Etnografic al Transilvaniei: ȘTERGARUL

Cu o largă răspândire pe întreg teritoriul țării, unitare ca formă (dreptunghi alungit) și structură (bucată de țesătură de in, bumbac, borangic etc., împodobită cu alesături sau broderii, terminată în franjuri sau tivită, de multe ori cu dantelă adăugată), ștergarele diferă zonal prin ornamentică, denumire și funcție. Ștergarele sunt întâlnite ca piese de uz casnic (strecătoare, merindar, șervet, zolnic, leșier, ștergător, mânăștergură), piese decorative pentru împodobirea locuinței (ștergarul de culme sau de rudă și ștergarul de perete sau de cui), piese utilizate în cadrul riturilor de trecere – naștere, nuntă, înmormântare – (ștergar de botez-crișmă, credințer sau zălog, de mireasă, de mire, de nănași, de împodobit caii, de pom, ștergar de preot, de cantor, de prapori, de dat peste sicriu, ștergare care împodobesc „sulița” mortului) și ca element de port popular (cârpă de cap, tindeu de cap, proboadă, cișcăneuț de purtat la mână, la brâu).

Ștergarul pe care îl propunem, din imagine, cu numărul de inventar N8279, a fost achiziționat în anul 1959 și este un ștergar de naș. Este țesut în război, în două ițe, cu urzeală și băteală din cânepă, cu motive brodate pe desen la ambele capete, în tehnica „írásos” (tehnică emblematică pentru zona maghiară a Călatei). Decorul cu fir de bumbac albastru e format din două frize înguste, dispuse paralel cu marginea ștergarului, având ornament simetric, afrontat, compus din motive florale. Perpendicular pe a doua friză se desfășoară un decor amplu, lat, compus din două motive fitomorfe ce au la bază intercalate patru flori stilizate.