Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Constanța: EXPONATUL LUNII IANUARIE LA MUZEUL NAȚIONAL AL MARINEI ROMÂNE: clopotul de bord al torpilorului Zmeul

1 ianuarie, 2021 - 31 ianuarie, 2021

EXPONATUL LUNII IANUARIE LA MNMR:
În ianuarie 2021 s-au împlinit 100 de ani de la intrarea în servicu a torpiloarelor Vifor, Vârtej, Vijelia, Sborul, Fulgerul, Smeul, și Năluca. Primele patru au fost construite în anii 1913-1914, în Imperiul Austro-Ungar și aveau următoarele caracteristici principale: deplasament 262 t, lungime 57,84 m, lățime 5,78 m, pescaj 1,52 m, viteză 24 noduri. Armamentul lor consta în două tunuri de 66 mm și două tuburi lans-torpile de 450 mm. Ultimele două torpiloare (Fulgerul a naufragiat pe drumul către țară, în 1922) aveau caracteristici similare.
Intrarea lor în serviciu s-a realizat treptat, pe măsură ce au sosit pe rând, din Italia. Cu toate că ele reprezentau întăriri necesare pentru Divizia de Mare, calitățile lor, mai ales în ceea ce privește misiunile care urmau să le fie încredințate, nu au convins. Concluzia Marelui Stat Major era că torpiloarele „nu ar aduce un aport în siguranța noastră pe apă”, dar pentru că ele erau oferite gratuit României, exista posibilitatea ca ele să fie amenjate ca nave de instrucție pentru echipajele ce urmau să armeze submarinele și distrugătoarele din planul naval. Așa cum s-au întâmplat lucrurile însă, aceste submarine și distrugătoare s-au lăsat așteptate, astfel că Marina Română a rămas cu torpiloarele ex-austro-ungare pentru o perioadă lungă de timp, nave care au necesitat reparații destul de costisitoare.
De altfel, folosirea torpiloarelor a rămas o problemă cu care Marina s-a confruntat multă vreme după intrarea lor în dotare. În februarie 1927 starea lor tehnică dificilă a obligat Inspectoratul General al Marinei să formeze o comisie, sub conducerea comandorului Matei Vasilescu, Directorul Marinei, pentru studierea problemei scoaterii din serviciu a acestor nave. După mai multe propuneri și contrapropuneri, chestiunea a fost tranșată pe 4 octombrie 1927, când comisia s-a reunit și a a elaborat propunerile ei. Astfel, s-a concluzionat că nici unul dintre cele șase torpiloare nu poate fi utilizat în eventualitatea unui război, dar erau apte pentru servicii auxiliare, cum ar fi servirea în cadrul Școlii de Marină pentru intrucție. Drept urmare, s-a recomandat păstrarea în serviciu a trei torpiloare (Năluca, Zmeul și Zborul).
Spre finalul campaniei de instrucție, pe 4 octombrie 1927, Comitetul Consultativ al Marinei a decis că starea avansată de uzură a torpiloarelor Năluca, Zborul, Zmeul, Vârtejul, Vifor și Vijelia le făcea inapte pentru utilizare în misiuni de luptă. Totuși, trei dintre acestea –Năluca, Zmeul și Zborul au fost menținute pentru servicii auxiliare, în subordinea Școalelor Marinei, dar și pentru pregătirea specialiștilor. Celelalte trei torpiloare nu mai justificau eventualele cheltuieli importante pentru reparații și au fost scoase din serviciu.
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, cele trei torpiloare au fost încadrate în Forțele Navale Maritime și au participat la acțiuni de instalare a unor baraje de mine, la patrulări și recunoașteri, dar și la atacul unor nave inamice. Pe 9 iulie 1941 torpilorul Năluca a participat la un atac asupra submarinelor sovietice, în zona Tuzla. Năluca a fost scufundat în portul Constanța pe 20 august 1944, dar celelalte două au fost capturate pe 5 septembrie de către sovietici, fiind returnate pe 12 octombrie 1945.
În prima sală dedicată perioadei interbelice a Muzeului Național al Marinei Române poate fi admirat clopotul de bord al torpilorului Zmeul, un exponat de excepție al muzeului nostru, clasat la categoria Tezaur. Tot în aceeași zonă sunt expuse mai multe machete de nave militare ale Marinei Române, între care și cele ale torpiloarelor Zmeul și Zborul.

Detalii

Începe:
1 ianuarie, 2021
Se termină:
31 ianuarie, 2021
Categorii Eveniment:
,
Site web:
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=3640520872713026&id=367011470063999

Organizator

Muzeul Național al Marinei Române – Constanța
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Marinei Române
Str. Traian nr. 53
Constanța, Constanța 900725 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare