Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Focșani: Luni, 10 Mai 2021, ora 14, Muzeul Unirii. De la Declarația de Independență și Ziua Regalității, la Ziua Europei

10 mai, 2021

Luni, 10 Mai 2021, ora 14, Muzeul Unirii
De la Declarația de Independență și Ziua Regalității, la Ziua Europei
Cu ocazia zilelor de 9 și 10 Mai, date cu multiple semnificații în istoria modernă a României, Muzeul Vrancei vă invită luni, 10 Mai, să participați la o conferință publică, având ca temă actualitatea și valoarea acestor două zile. Va conferenția Prințul MIHAI GHYKA, descendentul unei familii care a scris pagini de aur în istoria Principatelor Române și a Regatului României. Reamintim, pe scurt, momentele legate de 9 și 10 Mai. Pe 9 Mai 1877, Mihail Kogălniceanu a rostit celebrele cuvinte „Suntem independenți. Suntem o națiune de sine stătătoare”. A doua zi, pe 10 Mai 1877, Senatul României a votat Declarația de Independență, iar Principele Carol a semnat-o, România intrând, oficial, în Războiul de Independență, 1877-1878. Pe 10 Mai 1881, România a devenit Regat, Carol fiind primul rege din istoria României. Pe 9 Mai se celebrează Ziua Victoriei, sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial și de câțiva ani sărbătorim Ziua Europei. Despre însemnătatea, simbolistica și complementaritatea acestor zile vom afla din conferința Prințului Mihai Ghyka, la care vă așteptăm să participați.

Detalii

Dată:
10 mai, 2021
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul Vrancei
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Vrancei
B-dul Gării nr. 5
Focșani, Vrancea Romania
+ Hartă Google