Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Herina, jud. Bistrița-Năsăud: expoziția „Pictorisiri”, semnată Constantin Cioc

30 mai, 2018 - 29 iulie, 2018

Expoziția „Pictorisiri” este semnată de artistul bucureștean Constantin Cioc, un pictor laic extrem de atașat de pictura bisericească. Fie că sunt căutate în Biblie, fie printre martirii temnițelor comuniste, fie că întrupează pur și simplu Omul cu toate durerile și ezitările lui, dar mai ales sentimentul dorului de Dumnezeu, personajele lucrărilor sale sunt mistuite din interior de o lumină care face să explodeze întunericul pânzei. Această lumină interioară atât de caracteristică tablourilor lui Constantin Cioc, potrivit propriilor mărturisiri, îi așează creația „în marginea icoanei”, artistul definindu-și demersul artistic ca pe un mod de a-și exprima credința, de a rosti Crezul, de a se ruga în liniștea și intimitatea atelierului său și de a-l slăvi pe Dumnezeu prin culoare.
Născut la Reghin în 1965 și absolvent al secţiei de Pictură a Facultății de Arte Plastice din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Constantin Cioc a fost, între 1995 și 2003, asistentul mentorului său din anii de studenție, profesorul Sorin Ilfoveanu. Din 1997 a intrat în Uniunea Artiștilor Plastici din România. Între 2001 și 2003 s-a înscris într-un program de studii aprofundate în Arte plastice și aplicate la Universitatea Paris I – Sorbonne, în Franța.

Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș

Details

Start:
30 mai, 2018
End:
29 iulie, 2018
Event Category:

Organizer

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud
View Organizer Website

Venue

Biserica Evanghelică din Herina
Herina
Herina, Bistrița-Năsăud 427088 Romania
+ Google Map