Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

În perioada 16 septembrie – 15 octombrie 2021, Muzeul Municipiului București este gazda expoziţiei de fotografie „Trecut-au anii…”, o expoziţie cu fotografii realizate de Dan Vartanian în anii ’70-’80

16 septembrie, 2021 - 15 octombrie, 2021

În perioada 16 septembrie – 15 octombrie 2021, Muzeul Municipiului București este gazda expoziţiei de fotografie „Trecut-au anii…”, o expoziţie cu fotografii realizate de Dan Vartanian în anii ’70-’80, refăcute în zilele noastre de membrii Asociaţiei „Bucureștiul meu drag”.
Dan Vartanian a început să fotografieze din școala generală. Pe fondul unei pasiuni pentru arhitectură, a început să fotografieze Bucureștiul, atras atât de șantierele de construcții, cât și de clădirile vechi de patrimoniu, în perioada facultății, dar și după aceea, până în 1989. Fotografiile lui sunt deosebit de importante pentru memoria vizuală a orașului, chiar dacă el le făcea pur și simplu pentru arhiva personală, pentru amintirea unor clădiri care urmau să fie demolate, fie, pe de altă parte, în diferite etape din perioada de construire a unora noi. Îți mulțumim, Dane, pentru aceste fotografii!
Aici, interviul cu Dan Vartanian: https://bucurestiulmeudrag.ro/blog/articol/dan-vartanian
Vernisajul expoziţiei are loc joi, 16 septembrie 2021, de la orele 18:30, la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București, avându-l ca invitat de onoare pe domnul Adrian Majuru, directorul MMB.
Din anii ’70 unele locuri au dispărut, iar altele au renăscut, orașul a devenit altul. Hai să vezi dacă și cum s-a schimbat orașul în acești ani, o expoziție gen „then and now”: Bucureștiul ’70 – Bucureștiul 2021.
Fotografiile vechi sunt făcute de Dan Vartanian: https://www.flickr.com/photos/danvartanian/. Cele noi sunt făcute de Adelina Miron, Alexandru Iordan, Anda Stăncescu, Andrei Bîrsan, Andrei Pîslaru, Andreia Bîrsan, Antonio Gherdan, Camelia Stan, Cristian Malide, Dan Moruzan, Denise Fătulescu, Eli Driu, Eliza Breajen, Florian Marin, Gabriel Cristea, Gabriela Mihăilă, Ioan Herișanu, Liviu Lazăr, Lucia Spirea, Luciana Gingărașu, Mădălina Macovei, Marius Zota, Mihaela Bîrsan, Mihai Petre, Nick Costandache, Paulina Șelaru, Radu Iacob, Răzvan Pasol, Sabin Prodan, Sorin Panait. Felicitări fotografilor!
Pentru ajutorul la realizarea expoziției le mulțumesc lui Dan Vartanian Haruta, pentru că a realizat ceea ce mulți profesioniști de la noi nu au făcut: o memorie vizuală a anilor de demolări ai orașului; lui Mihai Petre, care a descoperit unde au fost făcute toate fotografiile: fără el nu aș fi avut această expoziție; domnului Adrian Majuru și echipei Muzeului Municipiului București, precum și fotografilor entuziaști de la „Bucureștiul meu drag”.
La vernisajul care se va desfășura afară, lângă gardul muzeului ‒ pentru a fi în siguranță împreună, în contextul COVID 19 ‒ este important ca toate persoanele participante să respecte câteva reguli simple: purtați mască de protecție (pentru o protecție eficientă, masca trebuie să acopere gura și nasul) și respectați distanța de minim 1,5 m între persoane.
Doc Comm – designul expoziției, MediaTech – tiparul.
Andrei Bîrsan
Președinte Asociația „Bucureștiul meu drag”
www.bucurestiulmeudrag.ro
Parteneri media:
Modernism.ro, Radio România Internațional, România Pozitivă, Let’s Do It. Romania!, Raftul cu Idei

Detalii

Începe:
16 septembrie, 2021
Se termină:
15 octombrie, 2021
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul Municipiului București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Municipiului București
Bulevardul Ion C. Brătianu 2
București, București Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare