Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

“Invitația la claca de chirpici” de la Jurilovca revine, 20 mai 2021

20 mai, 2021

“Invitația la claca de chirpici” de la Jurilovca revine 🧱👷💪🏡
Facem împreună cărămizi de chirpici!
Pentru că un lucru bine făcut este un lucru dus la bun sfârșit, anul acesta vom continua cu claca de chirpici de la Jurilovca.
Vom descoperi un obicei străbun prin care erau construite casele vechi, tradiționale. Scopul este că, petrecând timp împreună și folosind un liant magic, respectiv energia pozitivă a tuturor participanților, să plămădim cărămizi de lut. Timp de trei zile, 20-21-22 mai 2021, vom frământa și așeza lutul în forme specifice, totul fiind asezonat cu bucate tradiționale, precum vestitul borș lipovenesc făcut de Marian Sterea.
Această activitate se va desfășura în condiții de maximă siguranță, cu respectarea tuturor normelor și reglementărilor de securitate sanitară, în conformitate cu prevederile legislative aferente contextului pandemic actual.
Programul va fi împărțit în 2 grupe:
în fiecare dintre cele trei zile, prima grupă va începe de la ora 09:00 până la 13:00, apoi va urma prânzul, iar după-amiază grupa a doua, între orele 15:30 – 19:30, apoi va urma cina. Vă așteptăm la Jurilovca cu 30 minute înainte de începere, pregătiți cu zâmbetul pe buze și cizmele de cauciuc sau chiar și în picioarele goale.
Cum se face înscrierea?
📩 Trimite prin e-mail (info@lipovenesc.ro) sau pe WhatsApp 👉🏻 https://wa.me/40723898529, o scurtă descriere a ta și câteva cuvinte prin care să explici de ce îți dorești să ne fii alături. Te rugăm să specifici grupa în care vrei să participi. Pentru a putea comunica mai rapid, nu uita să ne scrii și numărul tău de telefon.
Termen limită: duminică, 16 mai 2021 și vei primi în cel mai scurt timp posibil un răspuns din partea noastră.
❓ Cum mă pot implica?
Ne-am gândit la mai multe variante care oferă posibilitatea unor experiențe inedite chiar la sediul Asociației Lipovenesc:
📌Bucură-te alături de ceilalți participanți de o experiență memorabilă, participând la claca de chirpici. Vom petrece timp împreună, vom frământa pământul cu apă, îl vom amesteca cu paie și cu tot ce mai este necesar, îl vom aşeza în forme de lemn, apoi vom pune cărămizile la uscat, la soare. După muncă, și răsplată: ne vom răsfăța cu o masă pe cinste. Fiecare persoană va participa la activități compatibile cu preferințele și disponibilitatea fizică – la clacă și cel mai mic ajutor este binevenit!
🐟 Contribuie cu orice sumă dorești pentru a ne va ajuta să acoperim costurile aferente logisticii acestui eveniment (câteva exemple: 10 tone argilă, 50 baloți de paie, 50 kg de pește proaspăt de la pescarii lipoveni din sat ce aprovizionează cherhanaua din Jurilovca).
📸 Bucură-te de un set unic de fotografii, cu dedicație specială.
Acestea vor fi realizate în zilele de clacă de către un fotograf specializat în foto-jurnalism și vor fi trimise fiecarui participant cu ajutorul unei galerii online cu parola.
Toate contribuțiile vor fi folosite în exclusivitate în scopul evenimentului anunțat public aici.
💰Contul asociației:
Banca Transilvania
Cont: RO23BTRLRONCRT0491509301
Titular cont: Asociația Lipovenesc
PayPal: sterea.studio@gmail.com
REVOLUT: 0723.898.529
📣 Dacă reprezinți o persoană juridică, putem încheia un contract de sponsorizare.
Evenimentul are loc în aer liber, locurile sunt limitate, iar noi vom lua toate măsurile necesare pentru a ne bucura în siguranță împreună de toate activitățile propuse.
_____________________
⭐ Evenimentul se adresează tuturor, inclusiv copiilor.
⭐⭐ Transportul este asigurat de fiecare participant. La cerere, cu ajutorul partenerilor și colaboratorilor noștri, te putem ajuta cu rezervarea de servicii de transport și/sau cazare în zonă. Scrie-ne și vom încerca să obținem cele mai bune variante de pe piață, în funcție de nevoile tale și ale familiei/prietenilor.
Vă așteptăm cu drag! ❤️
📅 Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „Școala de vară de la Jurilovca” implementat de Asociația Lipovenesc, în parteneriat cu Asociația ARCHÉ și Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, cofinanțat de Ordinul Arhitecților din România Filiala București prin timbrul de arhitectură, cât și de Fundația Prințul de Wales România.

Details

Date:
20 mai, 2021
Event Category:

Organizer

Asociația ARCHÉ