Încarc Evenimente
Expoziţie temporară de artă plastică la Muzeul Grăniceresc Năsăudean
Muzeul din Năsăud găzduieşte în aceste zile expoziţia temporară „Artistul plastic Ion Vlad (1883-1953) – portrete şi schiţe din colecţia Muzeului Grăniceresc Năsăudean”
Autorul s-a născut în localitatea Prundu-Bârgăului, unde a urmat şi şcoala primară. Fiindu-i remarcate de mic calităţile, preotul Aurel Monda şi farmacistul Albert Wachsmann fac apel la părinţi pentru a-l trimite mai departe la şcoală, fapt care se şi întâmplă, Ion Vlad învăţând între anii 1897-1903 la Şcoala Civilă din Bistriţa.
În anul 1903, la insistenţele profesorului Kally, tânărul este îndrumat să studieze la Academia Maghiară de Arte Frumoase din Budapesta, obţinând în acest sens o bursă de la Fondurile Grănicereşti Năsăudene, dar şi ajutor financiar de la o serie de persoane particulare, precum: avocatul Vasile Pahone din Bistriţa, literatul maghiar Ienö Rákosi, deputatul Gheorghe Sârbu etc. La Academie a fost instruit, printre alţii, de renumiţii profesori Zemplenyi Theodor (pictură) şi Radnay Béla (sculptură).
Între anii 1910-1913 a funcţionat ca profesor de desen la şcolile civile din Hódmezövásárhely (Ungaria) şi Somorja (Slovacia). Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial este încorporat în Regimentul 63 Bistriţa, îndeplinind mai multe funcţii de garnizoană şi topografie în cadrul Armatei şi Ministerului de Război Austro-Ungar. În 1918 participă la mişcările naţionale din zona Bistriţei, iar în anul 1919 e numit profesor de desen la Şcoala Civilă de Băieţi şi Fete din Bistriţa, de sub direcţia lui Macedon Linul. În anul 1920 este numit profesor de desen la Şcoala de Băieţi din Cluj, care în 1930 devine Gimnaziul de Băieţi „Constantin Angelescu” (astăzi Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”). La aceeaşi şcoală a activat în anul şcolar 1923/1924, ca profesor de limba latină, şi istoricul Constantin Daicoviciu, devenit ulterior rectorul Universităţii clujene.
În creaţiile sale, aşa cum se poate vedea şi în expoziţia de la Năsăud, Ion Vlad a redat cu multă sensibilitate în special lumea ţăranilor de pe Valea Bârgăului, lăsând prin tablourile, schiţele şi studiile sale adevărate documente regionale artistice. Lucrările expuse au ajuns la Muzeul Grăniceresc Năsăudean în anul 1953, prin intermediul cercetătorilor Teodor Ghiţan şi Onisim Filipoiu.
Expoziţia poate fi vizitată zilnic între orele 09.00-17.00.
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș

Detalii

Începe:
8 februarie
Se termină:
28 februarie
Eveniment Category:

Loc de desfășurare

Muzeul Grăniceresc Năsăudean – Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
B-dul Grănicerilor nr. 19
Năsăud, Bistrița-Năsăud 425200 Romania
+ Hartă Google
Sit web:
http://complexulmuzealbn.ro/

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*