Încarc Evenimente
DIN DATA DE 9 DECEMBRIE 2020!:
PREMIERĂ: PRIMA EXPOZIȚIE EXCLUSIV DE TARANTULE DIN ORADEA, LA VIVARIUL MUZEULUI ȚĂRII CRIȘURILOR
Pentru prima oară în Oradea, iubitori de specii exotice, dar nu numai, au ocazia să viziteze o expoziție dedicată în exclusivitate „giganților” din lumea păianjenilor. Începând din data de 9 decembrie 2020, Vivariul din cadrul Secției Științele Naturii a Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal va găzdui expoziția The Taranterra Project, care va prezenta 55 de tarantule vii, din 50 de specii de pe patru continente, din toate habitatele naturale în care acestea trăiesc. Expoziția este rodul colaborării dintre instituția muzeală și doi tineri colecționari orădeni și este deschisă publicului până în vara anului viitor, timp în care va fi îmbogățită constant.
Cum a ajuns să fie colecționar de cei mai mari păianjeni din lume, explică chiar unul dintre inițiatorii acestui inedit proiect expozițional, Bogdan Biriș: „Totul a pornit din această primăvară, pe fondul arahnofobiei de care sufeream (teamă morbidă de păianjeni) și care devenise aproape o obsesie pentru mine. Am fost consiliat de cineva care a reușit să depășească această problemă și, la sfatul său, în luna martie a acestui an mi-am cumpărat primul păianjen, o tarantulă. Apoi, totul a decurs aproape firesc, iar acum am peste 80 de exemplare din 60 de specii și intenționez să îmi dezvolt colecția. Sunt niște animale foarte interesante, însă aspectul lor generează, în mod nefondat, frică, cu toate că sunt total inofensive pentru oameni, ba chiar le sunt folositoare. În prezent, arahnofobia este cea mai răspândită fobie după frica de întuneric – acluofobia – și îmi doresc să pot face ceva în acest sens, pentru ca aceia care suferă de frică de păianjeni să nu mai fie chinuiți de această fobie și să o poată depăși. De aceea am inițiat această expoziție”, spune Bogdan Biriș.
Pasiunea comună pentru tarantule a făcut ca Bogdan să se întâlnească cu un alt orădean, Andrei Lazăr. Împreună au pus bazele a ceea ce ei numesc „un proiect educațional”, intitulat „The Taranterra Project” – prezentat și pe platforma www.taranterra.com, menit să le capteze atenția în special copiilor și tinerilor și, prin informațiile oferite și prezentarea unor expoziții itinerante de tarantule în mediile școlare, să prevină și să combată dezvoltarea arahnofobiei. Pandemia le-a dat însă planurile peste cap. Până acum, când Muzeul Țării Crișurilor a adoptat proiectul celor doi pasionați colecționari de păianjeni și l-a pus în practică.
Expoziția va avea loc în incinta Vivariului din Muzeu și va putea fi vizitată timp de șase luni. În acest răstimp, promit cei doi colecționari, numărul păianjenilor se va îmbogăți constant și va ajunge la peste 100 de exemplare, care să reprezinte mai bine de 80 de specii din întreaga lume. The Taranterra Project este prima expoziție din Oradea care prezintă exclusiv tarantule și, spun inițiatorii, este cea mai mare de acest gen din țară, atât din punct de vedere al numărului de exemplare de tarantule, cât și al diversității speciilor reprezentate.
Prețul biletelor, care include vizitarea expoziției de tarantule dar și a Vivariului, este de 6 lei/persoană pentru adulți și de 3 lei/persoană pentru copiii de peste 4 ani, elevi, studenți și pensionari. Intrarea este gratuită pentru copiii de până la 4 ani, copiii din centrele de asistență socială, persoanele cu handicap, lucrătorii actuali și pensionarii din rețeaua muzeistică națională.
Vă așteptăm cu drag!

Detalii

Începe:
9 decembrie, 2020
Se termină:
30 iunie
Eveniment Category:

Loc de desfășurare

Muzeul Țării Crișurilor – Oradea
Str. Armatei Române nr.1/A
Oradea, Bihor 410087 Romania
+ Hartă Google
View Loc de desfășurare Website

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*