Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Reșița: Obiectul lunii ianuarie 2021 la Muzeul Banatului Montan: Albumul „Domeniile STEG” – fotografie

7 ianuarie, 2021 - 30 ianuarie, 2021

Banatul după cucerirea austriacă ajunge să concentreze între granițele sale o populație diversă etnic, lingvistic și confesional, urmare a transferurilor masive de grupuri sociale purtătoare de civilizație central/vest europeană. Zona Banatului Montan cu subsol bogat în minereuri a evoluat de timpuriu spre o industrie care o va transforma într-una dintre cele mai industrializate din Europa. O contribuție definitorie la această dezvoltare a avut-o Societatea STEG (Societatea privilegiată austriacă imperială și regală a căilor ferate de stat), omultinațională care a achiziționat fostele domenii erariale Bocșa Română și Oravița Română culocalitățile componente, cuprinzând aproape întreg sudul Banatului. Realizările industriale au fost reflectate nu numai în mediul social și cultural prin constituirea asociațiilor sportive, culturale, coruri, fanfare, echipe de dansuri, dar și într-un alt gen de expresie care va cunoaște o evoluție extraordinară: imaginea fotografică.

Obiectul lunii la Muzeul Banatului Montan este o fotografie care a constituit imaginea paginii de gardă a unui album intitulat

Album der Banater Besitzungender k. k. prov. Ősterr. Staats-Eisenbahn-Gesellschaft, conținând 48 de fotografii dedicate regiunii montanistice. Fotografia expusă a fost realizată de cunoscutul fotograf Andreas Groll (1812-1872) și constă într-un colaj de imagini cu elemente caracteristice regiunii pe care o reprezenta. Imaginea a fost expusă și la Expoziția Universală de la Londra din anul 1862, alături de alte fotografii realizate de același autor. (Graure, 2015, p. 18.)

Fotografia de la Muzeul Banatului Montan este sepia, aplicată pe carton și are dimensiuni generoase: 27/24 cm făcând parte dintr-o serie de fotografii care ilustrează realități ale Banatului de munte, peisaje, panorame urbane/rurale, clădiri civile, lăcașuri de cult, grupuri, segmente de viață, activități diverse, dinamice sau statice.

dr. Carmen Albert

Details

Start:
7 ianuarie, 2021
End:
30 ianuarie, 2021
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Banatului Montan Reșița
View Organizer Website

Venue

Muzeul Banatului Montan Reșița
Bd. Republicii nr. 10-12
Reșița, Caraș-Severin 320151 Romania
+ Google Map
View Venue Website