Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Satu Mare: Expoziție la Muzeul Județean dedicată sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci.

13 septembrie, 2019 - 20 septembrie, 2019

În data de 13 septembrie, ora 13, la sediul Muzeului Judeţean Satu Mare (strada Vasile Lucaciu, nr.21), va fi vernisată expoziţia „Simbolul crucii în arta tradiţională şi contemporană din Sătmar”. Expoziţia este concepută de către dr. Mihaela Grigorean şi muzeografii Ciprian Honca și Mihai Mocan ca un dialog tematic între obiectul sacru și epifaniile sale în fotografie documentară, film etnografic, mărturisire de credință și muzică religioasă.

Modalitățile în care simbolul crucii s-a întipărit în mentalul colectiv sătmărean este etalat în cadrul expoziției prin obiecte sacre din colecțiile muzeului sătmărean și negreștean, prin lucrări ale celebrului fotograf de odinioară, Ioniță G. Andron, dar și prin instantanee memorabile ale urmașilor săi valoroși din prezent, Alexandru Feher și Remus Țiplea. Simbolistica vastă ce este asociată Crucii este potențată de operele unor pictori celebri din țară (lucrări inspirate din excursii de studiu realizate în Oaș, sub îndrumarea Cristinei Gloria Oprișa și a Mihaelei Grigorean). Vasile Pop Negreșteanu, un artist emblematic al comuniunii filonului artei tradiționale cu filonul artei religioase, asigură evenimentului o splendidă încununare. Atmosfera sărbătorii Sfintei Cruci, celebrată în biserica orientală și occidentală, a istoriei dramatice de care a avut parte Lemnul Sfânt după redescoperirea sa la poalele Golgotei, va fi insuflată de pricesnele interpretate de Petrică și Petre Zele.

Realizată în contextul celebrării în Biserica Ortodoxă Română a „Anului omagial al satului românesc”, expoziţia problematizează creator şi constructiv criza spirituală din lumea contemporană, criză ce se încearcă a fi depăşită printr-o reîntoarcere la reperele unei spiritualităţi autentice ancorate în expresiile tradiţionale de sacralizare a spaţiului tradiţional

Details

Start:
13 septembrie, 2019
End:
20 septembrie, 2019
Event Category:

Organizer

Muzeul Județean Satu Mare
Phone
0261.737.526
View Organizer Website

Venue

Muzeul Județean Satu Mare
Bd. Dr. Vasile Lucaciu nr. 21
Satu Mare, Satu Mare 440031 Romania
+ Google Map
Phone
0261.737.526
View Venue Website