Sinaia: OBIECTUL LUNII MARTIE – Catalogul – Emil Volkers, Carol I călare

OBIECTUL LUNII MARTIE
Emil Volkers, Carol I călare
Semnat şi datat dr. jos cu brun: ,,E. Volkers. [18]80”
Acuarelă pe carton
Dacă pictorii Carol Popp de Szathmari (1812-1887), Amedeo Preziosi (1816-1882) și Henri Trenk (1818-1892) au suscitat în ultimii ani interesul nemijlocit al cercetătorilor, care le-au valorificat creația prin volume, articole și expoziții de autor, despre Emil Volkers s-a scris foarte puțin la noi. Opera sa a fost pe nedrept redusă la genul deloc ofertant al picturii animaliere. Deși foarte populară în Germania secolului al XIX-lea, pictura animalieră este privită azi ca o pictură de nișă. Însă preocupările sale artistice transcend către portret și pictura de gen, scenele sale rurale, desfășurate în peisaje deschise, pline de culoare întregind palmaresul său artistic.
Emil Ferdinand Heinrich Volkers se naște la 4 ianuarie 1831, într-o familie din burghezia mijlocie germană. Tatăl său, Anton Volkers este învățător, dar și membru și trezorier al Lojei masonice a orașului Birkenfeld. Rudele sale apropiate împărtășesc profesiuni liberale, iar una dintre mătușile viitorului artist, pictorița Wilhelmina Mehrens îi dă primele lecții de desen. Birkenfeld, orașul natal este parte a Marelui Ducat de Oldenburg și un important centru de poștă: la Birkenfeld se schimbau caii trăsurilor poștale care difuzau corespondența pe teritoriul întregului ducat. De aici, și pasiunea de o viață a pictorului pentru aceste frumoase animale, care îi acaparează imaginația și îi aduc reputația de mai târziu. Piața de cai extrem de dezvoltată se va menține până la mijlocul secolului al XIX-lea, când își fac apariția primele căi ferate în Germania, iar orașul va suferi un declin ireversibil. Artistul își trăiește copilăria printre herghelii și grajduri, iar schițele sale extrem de reușite îl aduc în atenția Marelui Duce de Oldenburg, care îi oferă șansa primelor comenzi și îi deschide larg porțile învățământului universitar, unde va petrece viitorii șaisprezece ani.
Pregătirii sale anterioare, alături de Wilhelmina Mehrens și Christian Griepenkerl i se adaugă cea conferită de ilustre figuri ale mediului academic, precum J. Schnorr von Carolsfeld și E. Rietschel, ambii profesori la Academia de Arte Frumoase din Dresda. Emil Volkers ajunge la Dresda în jurul anului 1850 și timp de doi ani, lucrează în paralel ca pictor de porțelanuri, ucenicie devenită tradițională printre artiști în Germania secolului al XIX-lea. În anul 1852, Emil Volkers se mută la München, unde studiază timp de cinci ani cu renumiții pictori de cai, frații Albrecht Adam (1786-1862) și Franz Adam (1815-1886), fiind unul dintre cei trei studenți specializați în pictura ecvestră dintr-un total de peste 150 ! Progresele sale artistice îl determină să abordeze subiectul său preferat pe pânze de mari dimensiuni, care ajung să decoreze interioarele palatelor Marelui Duce de Oldenburg, dar și reședințele aristocrației prusace. La 1854 și 1861, George V, Regele Hanovrei (1851-1866) îi comanda 22 de picturi după caii săi din grajdurile regale. De asemenea, marile grajduri prusace îi solicită ,,portrete˝ ale celor mai frumoase exemplare cabaline. Veniturile sale sporesc considerabil, notorietatea sa, pe măsură.
Deja format ca pictor, dar însetat de desăvârșire artistică, Volkers se mută în anul 1857 la Düsseldorf, unde rămâne până la sfârșitul vieții sale (1905). Perioada renană este cea mai fecundă etapă a creației sale artistice. Mediul universitar deschis al orașului îi asigură atât confort intelectual, cât și mijloace materiale considerabile. Artistul se căsătorește, trei dintre cei patru fii ai săi devenind, la rândul lor, pictori. Talentul său îl impresionează chiar și pe cancelarul de fier, Otto von Bismarck, care îi comandă un portret în anul 1875. Între anii 1858 și 1888, face parte din Societatea ,,Malkasten”(,,Casta pictorilor”), expune regulat în cele peste 30 de galerii ale urbei, iar pânzele sale ajung să circule în marile capitale europene. Recunoașterea academică nu întârzie să apară: în anul 1890, Volkers primește medalia de aur la ,,Expozitia germană de cai”, iar renumele său de cel mai important pictor ecvestru din Düsseldorf îl va urmări ca un leit-motiv profesional până la moarte.
Primul contact cu familia Principilor de Hohenzollern-Sigmaringen a avut loc probabil, imediat după anul 1857. Este binecunoscut faptul că în anul 1850, Principele Karl-Anton (1811-1885), tatăl viitorului Rege al României, cedează drepturile sale princiare Regelui Prusiei și se stabilește împreună cu familia în castelul Jägerhof, lângă Düsseldorf. Aici desfășoară o febrilă viață politică, în calitate de prim-ministru al Prusiei (1858-1862). Ca și la Sigmaringen, unde în anul 1867, avea să deschidă un muzeu de artă plastică și decorativă, de arme, manuscrise și numismatică, la Düsseldorf, Carl-Anton frecventează cercurile de artiști, de la care achiziționează obiecte de artă de mare valoare. Consilierul său artistic Gustav Waagen (1797-1868), directorul Pinacotecii regale din Berlin îi pune la dispoziție o gamă variată de produse artistice, care vor fi catalogate în zece volume moderne, între anii 1868-1874. Calitatea de reprezentant al colecționismului aristocratic de tip german o păstrează și chiar o desăvârșește fiul său, Principele Carol. Acesta pune bazele colecțiilor regale de artă din România.
Emil Volkers ajunge inevitabil în vizorul suveranului în urma întâlnirilor periodice ale așa-numitelor Vereine, asociații de promovare a artelor plastice și decorative, al căror membru era. Din anul 1887, Carol I figurează în cadrul asociației locale numită ,,Kunstverein für die Rheinlande und Westfallen-Düsseldorf”(,,Asociația artistică pentru Renania și Westfalia-Düsseldorf”). În alte organizații similare, numele său apare alături de cel al tatălui său și al împăratului Wilhelm I al Germaniei. Scopul declarat al acestor asociații era acela de a încuraja artiștii prin achiziția periodică de lucrări. Carol cumpără pânze sau alege artiștii care vor realiza copii după marile capodopere ale picturii europene, dar apelează și la pictorii documentariști. Aceștia vor fi invitații săi și îl vor urma în călătoriile sale prin țară sau pe frontul din Bulgaria în Războiul de Independență. Printre ei, și Emil Volkers, pentru care Principele Carol manifestă o deosebită apreciere.
În ajunul încoronării sale, Regele îi solicitată artistului realizarea unui mic portret ecvestru. Acuarela pe carton, de mici dimensiuni, deținută de Muzeul Național Peleș îl reprezintă pe Carol în uniformă de general, ținuta de campanie, trecând în revistă un regiment de roșiori al armatei române. Plasat central, în semiprofil, cu privirea înainte, Carol ține cu ambele mâini înmănușate căpăstrul calului murg, surpins în mișcare. În stânga lucrării, artistul l-a imortalizat pe aghiotantul viitorului Rege, în uniformă de maior, mica ținută, călărind pe un cal sur, de asemenea, surprins în mișcare. Schițate cu tușe estompate de brunuri și roșu, siluetele trupelor de cavalerie echilibrează prin prezența lor compactă unghiul drept al compoziției. Ca impostare, portretul se înscrie în linia generală a reprezentărilor princiare, care disting prin prestanță şi sobrietate.
Macrina OPROIU,
Muzeograf – Șef de Secţie
Fotografie: Daniel Angelescu, fotograful oficial al Casei Regale a României.