Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Alexandria: manifestarea „Costumul popular ieri şi azi”

22 noiembrie, 2011

Muzeul Judeţean Teleorman organizează marţi, 22 noiembrie a.c., ora 11.00, manifestarea “Costumul popular ieri şi azi”.

Întrucât cea mai valoroasă sursă de informare asupra portului popular este motivul etnografic real păstrat în muzee, manifestarea îşi propune iniţierea elevilor, mai mici sau mai mari, în arta costumului popular teleormănean.

Costumul popular aparţine unui domeniu de mare complexitate al artei populare românesti. Prin rolul ce-l deţine îmbrăcămintea în existenta omului, costumul popular reprezinta un document de viaţă, descifrarea şi analiza elementelor din care se compune, fiind în masura sa elucideze importante probleme de etnogeneză.

În ciuda variaţiilor de la o regiune la alta, variaţii ce ţin de condiţiile social-economice, geografice sau climaterice, portul popular românesc, alături de ţesături,

arhitectură, ceramică, folclor epic si muzical, reflectă modul tradiţional de viaţă al poporului,vădind o puternică unitate structurală bazată în principal pe continuitatea si dezvoltarea creatoare a tradiţiilor sale.

Costumul tradiţional, depăşit în timp de evoluţia societăţii, capătă în zilele noastre alte conotaţii, păstrându-se doar ca un ansamblu rezervat sărbatorilor, nelipsit din manifestările de afirmare a creaţiilor populare româneşti din ţară şi străinatate.

Manifestarea “Costumul popular ieri şi azi” va reuni în sălile expoziţiei de etnografie ale Muzeului Judeţean Teleorman, alături de specialiştii instituţiei, elevi de la Liceul “A.I.Cuza” din Alexandria şi de la Şcoala Generală Poroschia.

Biroul de Presă

Va invităm marţi, 22 noiembrie a.c., ora 11.00 , la manifestarea „Costumul popular ieri şi azi”.

Va asteptam cu drag !

Corina Iordan

Biroul de Presa

Details

Date:
22 noiembrie, 2011
Event Category:
Event Tags:

Organizer

Muzeul Județean Teleorman
Phone
0247-314761
View Organizer Website

Venue

Muzeul Județean Teleorman – Alexandria
str. 1848 nr. 1
Alexandria, Teleorman 140033 Romania
+ Google Map
View Venue Website