Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Arad: kinema ikon: Wundwrkammer

22 decembrie, 2012

kinema ikon: Wundwrkammer

Expoziția, Wundercammer

Autorul, Kinema Ikon

Locul, Muzeul de Artă din Arad

Spațiul, paralelipiped alb de 57m.p.

Timpul, din decembrie 2012

Genul, expoziţie permanentă KI

Genul 2, expoziţii temporare de autor (ceva mai clar-adecvat)

Forma de expresie: Instalaţie/Proiecţie/Display

Un colaj sinoptic al tuturor editorialelor din revista Intermedia/1994-2012/, împreună cu un montaj de texte din Cataloagele prilejuite de producerea unor evenimente kinema ikon /1970-2012/, permite vizualizarea dintr-o privire a poveștii paradoxale a grupării cu pricina, avînd ca semn distinctiv o umbrelă…Sub acoperișul acesteia, trei generații de creatori au produs și continuă să producă obiecte și evenimente artistice de factură ludică, în format vizual, cinetic și acustic.

Și iată că din decembrie 2012, kinema ikon are nesperata șansă ca după 45 de ani de lucrări estetice experimentale, să fie beneficiarul unui spațiu expozițional permanent la Muzeul de Artă din Arad. Ceea ce se poate vedea, auzi și interacționa în acest paralelipiped de 57 de metri pătrați, seamănă formal cu conceptul și practica așa-ziselor cabinete de curiozități renascentiste cunoscute sub numele de Wunderkammer, denumire pe care am adoptat-o/adaptat-o pentru un proiect KI care este în construcție ca work-in-progress.

Așadar, pe de o parte modelul Wunderkammer în care erau etalate obiecte bizare, combinate în mod asemănător cu o Instalaţie din vremurile moderne, împreună cu manipularea unor dispozitive optico-acustice cu efecte fantasmagorice, incluzînd proiecții cu camera obscura și lanterna magica.

Pe de altă parte oferim proiectul expozițional kinema ikon în care se regăsesc obiecte materiale, lucrări de grafică, fotografie și colaje îmbinate sub forma de expresie a unei Instalaţii. Toate acestea sînt corelate cu dispozitive de proiecţie a unor lucrări experimentale în diverse formate, mai vechi sau mai noi, inclusiv digitale, ceea ce presupune că obiectele materiale intră în relații complementare cu obiectele imateriale numite imagini, oferindu-i publicului un meta-obiect analogico-digital pe care un spectator bine temperat îl receptează sub semnul paradoxal și combinatoriu al himerei. Oricum, proiectul va continua cu o serie de evenimente, avînd marca ki, produse de către creatorii noii generații, pe matricea wunderkammeriană a expoziției pe care tocmai o parcurgeți cu privirea.

Details

Date:
22 decembrie, 2012
Event Category:
Event Tags:

Organizer

Complexul Muzeal Arad
View Organizer Website

Venue

Muzeul de Artă Arad
Str. Gheorghe Popa de Teiuş nr. 2 - 4, etaj II
Arad, Arad 310022 Romania
+ Google Map
View Venue Website