Bacău: Zilele Europene ale Patrimoniului” la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”

Zilele Europene ale Patrimoniului” (ediţia a XX-a)

la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău”

Anual, în luna septembrie, au loc manifestări cu ocazia „Zillelor Europene ale Patrimoniului”. Aceste manifestări sunt organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. România participă la acest program cultural european din 1992. Prin aceste acţiuni se urmărteşte punerea în valoare a patrimoniului cultural din Uniunea Europeană, atragerea publicului spre valorile culturale şi scoaterea în evidenţă a „unităţii în diversitate” a Europei.

Anual, sunt propuse diverse teme pentru activităţile desfăşurate în cadrul acestui proiect european. În acest an „Ziua europeană a Patrimoniului” va fi serbată în data de 22 septembrie, iar tema propusă de Consiliul Europei este „Meşteşuguri tradiţionale – contribuţia acestora la conservarea patrimoniului cultural”, urmărindu-se organizarea unui evantai de evenimente care să ilustreze beneficiile aduse de meşteşugurile tradiţionale la dezvoltarea economică a comunităţii.

În plus, şi în acest an continuă derularea proiectului „Experienţă fotografică”, propus de Muzeul din Catalonia, prin care se urmăreşte reflectarea patrimoniului cultural din ţările Uniunii Europene.

În acest context, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău propune publicului vizitator două expoziţii. Prima dintre acestea, o expoziţie foto-documentară intitulată „Despre meşteşuguri… cu nostalgie”, care îşi propune să prezinte activităţile tradiţionale din acest domeniu, dar şi faptul că evoluţia modernă duce la pericolul dispariţiei acestora. Vernisajul acestei expoziţii va avea loc sâmbătă, 22 septembrie, ora 15,00, la sediul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, str. 9 Mai nr. 7.

La acelaşi sediu, de la ora 16,00, va fi vernisată expoziţia fotografică „Monumente istorice din municipiul Bacău”, în care vor expune elevi ai Colegiului Naţional de Artă „George Apostu” Bacău, coordonaţi de prof. Bianca Rotaru.

Dr. Marius Alexandru Istina,

Şef secţie Logistică, Informatizare, Educaţie Muzeală

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns