Botoşani: expoziţia de pictură Copacul, având ca autor pe Constantin Tofan din Iaşi

AFIS COPACUL

Muzeul Judeţean Botoşani prezintă, la Galeriile de Artă Ştefan Luchian Botoşani, în luna noiembrie 2012, expoziţiade pictură Copacul, având ca autor pe Constantin Tofan  din Iaşi.

Artistul, născut pe 14 aprilie 1952, în Gârceni (Vaslui), a absolvit Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi – Facultatea de Desen (clasa Adrian Podoleanu) şi Universitatea de Arte „George Enescu”-  Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, Iaşi, unde acum îşi desfăşoară activitatea de profesor.

Membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România din anul 1990, începe să expună din anii ’80, atât în ţară cât şi în străinătate, în cadrul unor expoziţii personale sau al unora de grup.

Lucrările sale de pictură şi grafică au intrat în colecţii particulare din Europa (Franţa, Germania, Grecia, Belgia, Spania, Italia, Scoţia), dar şi în ţări de pe alte continente: Israel, Siria, Canada, SUA, Mexic, Noua Zeelandă.

Distins cu numeroase premii, din anul 2002 devenit Cavaler al Ordinului naţional ,,Pentru Merit”, Constantin Tofan este şi autorul/coautorul unor importante volume consacrate artei plastice.

Vernisajul va avea loc vineri, 2 noiembie 2012, ora 17.

 

Program de vizitare: zilnic, 9 – 17.

Întocmit,

Muzeograf Ana FLORESCU – şef Secţia de Artă

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.