București: deschiderea expoziției temporare „1913. AL DOILEA RĂZBOI BALCANIC ȘI PACEA DE LA BUCUREȘTI”

w-1913-AL-DOILEA-RAZBOI-BALCANIC-MNIR2013

Cu ocazia împlinirii unui secol de la semnarea, la București, a Tratatului de Pace care punea capăt celui de-al Doilea Război Balcanic (10 august 1913), Muzeul Național de Istorie a României anunță vernisajul expoziției  temporare „1913. AL DOILEA RĂZBOI BALCANIC ȘI PACEA DE LA BUCUREȘTI”, care va avea loc în data de 8 august 2013, orele 13.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12.

Expoziția este realizată în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Serviciul Istoric al Armatei, Arhivele de Stat ale Bulgariei, Arhivele Istorice Militare Bulgare, Arhiva Națională de Filme și va expune documente și imagini din patrimoniul instituțiilor partenere și din Colecția Cristian Scăiceanu.

Atât războiul, cât și pacea, au constituit momente importante în istoria acestei zone a Europei, iar rolul României a fost unul decisiv (fapt demonstrat de găzduirea Conferinței de Pace la București). Evenimentele petrecute în vara anului 1913 au avut motivații și consecințe complexe și au suscitat numeroase discuții de-a lungul timpului.

Expoziția „1913. Al Doilea Război Balcanic și Pacea de la București” strânge la un loc un volum impresionant de documente, fotografii și cărți poștale menit să ofere o imagine complexă asupra unui episod controversat al istoriei României și Europei de Sud-Est. Documentele, în cea mai mare inedite, au fost selectate din colecțiile Arhivelor Naționale ale României, Arhivei Ministerului Afacerilor Externe, Serviciului Istoric al Armatei, Arhivelor de Stat ale Bulgariei, Arhivelor Istorice Militare Bulgare.
Sunt prezentate publicului documente diplomatice de mare valoare, purtând semnătura regelui Carol I și a celor mai de seamă oameni politici ai țării (inclusiv originalul Tratatului de Pace), note, telegrame și scrisori care reflectă „lupta” diplomatică dinainte, din timpul și de după terminarea războiului și încheierea păcii, planuri de campanie, hărți operative și rapoarte militare din timpul campaniei la sudul Dunării. Printre cei care semnează aceste documente îi întâlnim pe principele Ferdinand, principesa Maria, generalul Averescu, Titu Maiorescu, țarul Ferdinand al Bulgariei etc.

Deosebit de interesante sunt și cărțile poștale, afișele, extrasele din presă, scrisorile, telegramele din care reiese atitudinea oamenilor și starea de spirit vizavi de ceea ce se întâmplă (fie că vorbim de mobilizare, campanie militară, holeră, încheierea păcii). Astfel de materiale provin de la Serviciile Județene ale Arhivelor Naționale (Argeș, București, Botoșani, Brașov, Bistrița-Năsăud, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Vrancea și Vaslui) dar și din colecția particulară a domnului dr. Cristian Scăiceanu.

Demersul expozițional este susținut de un număr foarte mare de imagini (fotografii, cărți poștale dar și un film documentar) provenite din Fototeca Muzeului Național de Istorie a României, din colecțiile Arhivelor Naționale ale României, Serviciilor Județene ale ANR, Arhivelor de Stat ale Bulgariei, Arhivei Naționale de Filme. Sunt imagini inedite, care surprind fiecare etapă a campaniei militare (de la trecerea Dunării, la manevre militare – inclusiv cele aeriene!, organizarea bivuacurilor, viața cotidiană a soldaților, „lupta” cu epidemia de holeră) dar și momente din timpul Conferinței de Pace.

Din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României vor fi prezentate o serie de exponate legate de momentul 1913: medalii și decorații, armament, cărți poștale, obiecte ce au aparținut unor personalități implicate în evenimente.

Această expoziție  constituie cel mai important eveniment muzeografic și documentar dedicat celui de-al Doilea Război Balcanic și Păcii de la București și va fi deschisă spre vizitare în perioada 8 august – 15 octombrie 2013, de miercuri până duminică între orele 10.00 – 18.00.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să contactați:

MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Secția Relații Publice, Marketing Cultural, Educație Muzeală și Organizare Expoziții

Tel./fax. 021 – 311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015; E-mail: [email protected]

http://www.mnir.ro, http://www.facebook.com/pages/MNIR, http://twitter.com/MNIR_

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns