Bucureşti: Expoziţie de pictură Tia Peltz la Muzeul Naţional Cotroceni

invitatie_tia_p

Muzeul Naţional Cotroceni organizează miercuri, 17 aprilie, orele 18.00, în Spaţiile medievale ale muzeului, vernisajul expoziţiei „Tia Peltz – linie şi culoare”, eveniment dedicat împlinirii a 90 de ani de la naşterea artistei.

Expoziţia este organizată în colaborare cu prestigioase instituţii din Bucureşti şi din ţară, alături de colecţionari particulari: Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Muzeul Naţional de Artă al României, Institutul de Cercetări Eco – Muzeale Tulcea – Muzeul de Artă, Muzeul de Artă Constanţa, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Colecţia Pavel Şuşară, Colecţia dr. Rodica Lăzărescu, Colecţia prof. univ. dr. Silviu Angelescu.

Expoziţia readuce în atenţia publicului iubitor de artă, un crâmpei din universul unei pictoriţe şi graficiene cu talent remarcabil – Ernestina Peltz (Tia). Tia Peltz s-a născut la 30 ianuarie 1923, în Bucureşti,  în familia scriitorului Isac Peltz.

A urmat primele studii la  şcoala de maici „Sf. Maria” din Pitar Moş, apoi la Institutul de domnişoare „Moteanu” şi la Conservatorul particular de Muzică şi Artă Dramatică „M.H.Maxy” din Bucureşti.

Şi-a dedicat o parte din activitate graficii ilustrând cărţile tatălui său, dar şi ale altor autori, participând constant din 1953 la Anualele de Grafică. A participat la Expoziţia Internaţională de Grafică de la Berlin (1965), Expoziţia de Artă Românească de la Köln (1968), şi a avut numeroase expoziţii în ţară. Tia Peltz a fost membră a Academiei de Arte Frumoase de la Roma (1976), membră fondatoare a Uniunii Artiştilor Plastici din România, dar şi membră a Academiei „San Sal Maggiore” din Parma.

De-a lungul carierei artista a publicat albumul de proverbe ilustrate şi comentate „De la lume adunate” (1973), „Miniaturi” (1982), „Descântece” (1991), „O lacrimă într-un minialbum”(1993), „Crochiuri din inima mea: cartierele Văcăreşti – Dudeşti” (1995).

A obţinut Premiul pentru ilustraţie şi grafică de carte al Salonului Naţional de Carte şi  Publicaţii Culturale (1995), Premiul pentru ilustraţie de carte la Cluj Napoca (1997). Multe din tablourile sale se regăsesc în colecţiile particulare din ţară, Israel, SUA, Italia, Franţa, Japonia. La 5 martie 1999 pictoriţa Tia Peltz s-a stins din viaţă.

Cele 134 de lucrări semnate Tia Peltz, care se vor afla în perioada 18 aprilie – 2 iunie 2013, pe simeza Muzeului Naţional Cotroceni evidenţiază în remarcabile desene în tuş şi cărbune, peniţă, cariocă, creion, acuarele, guaşe, ulei/pânză, ulei/carton, broderie/pânză, tehnică mixtă, întreaga tematică a creaţiei sale: tipuri umane, copilăria, cotidianul cu ipostazele sale, clovnii, natura, redându-le fie prin contururi ferme, fie prin linii abia desluşite.

Despre ea însăşi, Tia Peltz scria: „Crezul meu este omul, conştiinţa de bine, lupta pentru sănătate, a mea, a celor dragi, o artă sinceră. Pictorul şi arhitectul Marcel Iancu scria că Tia Peltz are, ca artistă, „o linie bogată şi sensibilă, se exprimă cu uşurinţă datorită talentului … însoţit de un surâs ironic„, iar criticul de artă Octavian Barbosa a scris că „opera o prezintă ca pe o desenatoare redutabilă şi prolifică… „.

Expoziţia va putea fi vizitată de marţi până duminică între orele 9.30 – 17.30 şi beneficiază de un catalog color, care va putea fi achiziţionat de către public, de la magazinul de prezentare al muzeului, deschis între orele 9.30 – 17.30.

Partener principal: Apa Nova

Partener: Konica Minolta

Parteneri media: Onlinegallery.ro, Agenţia Naţională de Presă „Agerpres”, Radio France International, Vacanţe la ţară, Traveller Magazin, Diplomat Club, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Bucureşti fm, Agenţia de presă Rador, Şapte Seri, Spectacular View, ArtOut, Căminul, Port.ro, Business Woman, Q Magazine, Fundaţia Culturală Magazin Istoric, Historia, Breslo, Modernism.ro., TVCity.

Ştefania Ciubotaru

Relaţii Publice

0213173106

[email protected]

invitatie_tia_v_p-1

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns