Bucureşti: Expoziţie dedicată Doamnei Elena Cuza la Muzeul Naţional Cotroceni

afis-cotroceni

8 martie 2011

Expoziţie dedicată Doamnei Elena Cuza la Muzeul Naţional Cotroceni

În anul 2011, Muzeul Naţional Cotroceni sărbătoreşte împlinirea a 20 de ani de existenţă în spaţiul cultural al Capitalei. În acest context, instituţia noastră şi-a propus organizarea unor evenimente culturale de importanţă naţională şi internaţională, care să ilustreze istoricul ansamblului de la Cotroceni, viaţa şi activitatea unor personalităţi al căror nume este strâns legat de acest loc, prezentarea operelor unor artişti de renume ai artei româneşti, concerte şi dezbateri pe teme definitorii ale muzeologiei contemporane.

Seria evenimentelor culturale la Muzeul Naţional Cotroceni se deschide în acest an cu vernisajul expoziţiei „Elena Cuza, prima doamnă a României”, care va avea loc în data de 8 martie a.c., orele 18.00.

Se află în pregătire şi vor fi deschise tot în cursul lunii martie a.c., încă două expoziţii după cum urmează:

– 24 martie 2011 – vernisajul expoziţiei „Theodor Aman – pictor şi gravor”;

– 31 martie 2011 – vernisajul expoziţiei „Univers cromatic – Iosif Iser”;

Expoziţiile sunt prilejuite de împlinirea a 180 de ani, respectiv 130 de ani, de la naşterea celor doi mari clasici ai picturii româneşti.

Pentru organizarea expoziţiei „Elena Cuza, prima doamnă a României”, Muzeul Naţional Cotroceni a colaborat cu prestigioase instituţii muzeale şi biblioteci din Bucureşti şi din ţară: Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul „Theodor Aman”, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Biblioteca Academiei Române, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” – Muzeul Unirii, Iaşi, Muzeul de Istorie Galaţi, Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ, Muzeul Literaturii Române Iaşi, colecţia particulară a doamnei dr. Mariana Păvăloiu.

În cadrul expoziţiei publicul va putea admira obiecte personale care au aparţinut primei doamne a României: brăţara de aur şi sigiliul cu iniţialele H.C., mantia, copie unei rochii purtată de doamna Elena Cuza după moartea domnitorului Al. I. Cuza, casete de înfrumuseţare şi lucru de mână, trusa de scris, trusa de voiaj, evantai din baga cu monograma E.C. şi coroana domnească lucrate în pietre preţioase, batiste, şaluri, portretul doamnei Elena Cuza, pictat de Theodor Aman în 1863, pentru a fi donat „Azilului Elena Doamna”, portretul domnitorului Al. I. Cuza, 1864 etc.

Vor mai fi expuse servicii de masă din porţelan de Sèvres care au aparţinut familiei Cuza (cu monogramele A.I.C. şi H.C., stema Principatelor Unite şi deviza „Toţi în unu”), farfurii, fructiere, pahare din cristal de Baccarat, tăvi argintate cu monogramă, furculiţe, linguri, cuţite cu stema Principatelor Unite, bombonieră din cristal de Boemia cu devizele „Toţi în unu” şi „Cu puteri unite”, serviciu pentru ceai şi cafea din argint, feţe de masă, şervete şi ştergare cu monograma domnitorului şi a doamnei Elena Cuza etc.

Doamna Elena Cuza a desfăşurat şi o amplă operă de binefacere, a fondat în 1862 „Azilul Elena Doamna” de la Cotroceni pentru fetele orfane, lucru ilustrat în expoziţie prin expunerea medaliei „Aziul Elena Doamna, 1862” din bronz aurit, argintat şi patinat, medalia jubiliară „50 de ani de existenţă a Azilului Elena Doamna, md. 1912” din bronz, iconiţe brodate de elevele Azilului.

Expoziţia va fi completată cu scrisori, fotografii, litografii, stampe, albume de fotografii precum cel dedicat de Carol Pop de Szathmary doamnei Elena Cuza, cărţi etc.

Recompunerea atmosferei fascinante a secolului al XIX-lea la palatul Cotroceni, unde, nu pentru mult timp a locuit doamna Elena Cuza, va fi realizată prin amenajarea unui nou spaţiu de expunere, aflat, aşa cum o confirmă descrierile şi documentele vremii, în apropierea fostului apartament al acesteia. Piesele de mobilier – garnituri de salon, vitrine, mese, fotolii, birouri în stil Napoleon III, unele dintre ele expuse pentru prima dată, fac parte din colecţia Muzeului National Cotroceni.

Vernisajul va fi urmat de un concert dedicat zilei de 8 Martie – Ziua Internaţional a Femeii, susţinut de Patricia Seymour – soprană, Adina Cocargeanu – pian.

În program figurează lucrări semnate Jules Massenet, Franz Lehár, Emmerich Kálmán.

Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 8 martie – 31 mai 2011, şi va putea fi vizitată de marţi până duminică între orele 9.30 – 17.30.

Expoziţia beneficiază şi de un catalog, care va putea fi achiziţionat de către public, de la magazinul de prezentare al muzeului, deschis între orele 9.30 – 17.30.

Sponsor principal: Apa Nova

Partener: Konica Minolta

Sponsor: Vacanţa la Ţară

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Bucureşti, RFI Romania, Agenţia Naţională de Presă „Agerpres”, Cronica Română, România Liberă, Căminul, Casa Lux, Şapte Seri, Traveller Magazin, Revista Istorie şi Civilizaţie, Onlinegallery.ro, LiterNet.ro, Senso TV, Art Out.

Persoană de contact:

Ştefania Ciubotaru

0123173106

email: muzeulcotroceni@netscape.net

By |2011-03-07T14:06:24+00:00martie 7th, 2011|Bucureşti, Muzee|0 Comments

About the Author:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.