București: Festivalul Tarafuri și fanfare

w-Ttarafuri-2013
Asociația Mișcarea de rezistență și Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 31 august -1 septembrie 2013, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Tarafuri și fanfare, o adevărată sărbătoare a muzicii țărănești. Evenimentul, inițiat în anul 2007 de Marius Tucă în spiritul Recursului la România, s-a transformat, iată, într-o veritabilă Mișcare de rezistență.

Festivalul Tarafuri și fanfare, ediția a VIII-a, a fost selectat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), în cadrul concursului de proiecte culturale, desfășurat la începutul anului 2013, fiind clasat pe locul I la aria Patrimoniu imaterial, fiind, așadar, un proiect cultural finanțat de AFCN.

Amfitrionul manifestării este, ca de fiecare dată, începând cu cea de-a doua ediție, muzicianul Grigore Leșe. A VIII-a ediție se întoarce în 2013 în București, în frumosul sat de la Șosea, – Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti – unde va fi creată o atmosferă autentică a satului românesc, cu lăutari bătrâni dar iscusiți, care n-au uitat ce au învățat de la părinții lor, filtrând cântecul prin sufletul lor, brodând versurile după cum le-au fost rânduite de cei care, în mod testamentar, le-au lăsat moștenire.

Prima ediție a Festivalului Tarafuri și fanfare a avut loc la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Manifestarea a poposit, ulterior, pe ulițele Muzeului Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, din Dumbrava Sibiului, în mai multe ediții, iar de aici a pornit din nou la drum și s-a oprit și la Suceava, în Țara de fagi, la Muzeul Bucovinei.

Muzicanții, descoperiți de Grigore Leșe în căutările sale necontenite, au fost aleși de fiecare dată pe sprânceană. Muzicianul Grigore Leșe a selectat strict participanții, în spiritul manifestării, pentru a nu lăsa să se stingă aceste bijuterii ale muzicii tradiționale, aflate, din păcate, pe cale de dispariție.

Odinioară, în multe zone ale țării, muzica de fanfară sau de taraf era nelipsită. Tot satul avea fanfară sau taraf ce cântau la nunți, înmormântări, la bal și la război, la joc și la hramul  bisericii. Puține tarafuri și fanfare tradiționale au supraviețuit  vremurilor schimbătoare și au reușit să-și păstreze repertoriul, au reușit să-i convingă pe oameni să nu se înstrăineze de ritmurile locului și nici de riturile transmise prin generații!

Festivalul Tarafuri și fanfare reprezintă o întoarcere în timp, în vremurile bune, pe când românul știa să petreacă, știa sa asculte, știa să trăiască!

 

Sâmbătă și duminică, 31 august și 1 septembrie a.c., orele 15.00 – 19.00 – Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Șos. Kiseleff, nr. 28 – 30, sector 1, București, 021 317 91 03/int. 178

Persoane de contact:

Coordonator proiect: Luminița Tucă: 0748.148.732

PR – Iulia Gorneanu: 0723.147.281

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns