Bucureşti: Marianne, muză a creatorilor

Marianne, muză a creatorilor

Vernisaj: vineri, 25 martie, orele 18.30

Durata: 26 martie – 29 mai 2011

Locul: Muzeul Naţional de Artă al României, Rotonda Sălii Auditorium

Strada Ştirbei Vodă 1-3

Program de vizitare: miercuri – duminică, 10.00 – 18.00 (până pe 30 aprilie)/ 11.00 – 19.00 (de la 1 mai)

Gratuit: prima miercuri din lună

La-nouvelle-Republique

Muzeul Naţional de Artă al României, Agenţia Arts Talents, Institutul Francez din Bucureşti şi Ambasada Franţei în România au plăcerea să vă invite vineri, 25 martie, orele 18.30 la vernisajul expoziţiei Marianne, muză a creatorilor. Expoziţia face parte din seria evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Francofoniei (20 martie) şi este inclusă în manifestările din cadrul Festivalului de Modă Pasarela.

Expoziţia ilustrează câteva dintre modurile în care personajul alegoric Marianne – simbolul Republicii Franceze şi întruchipare a idealurilor revoluţionare de libertate, egalitate, fraternitate – a inspirat şi continuă să inspire numeroşi creatori din lumea modei, a cinematografiei şi a artelor spectacolului.

Republique-Fille-de-Paris

Sunt expuse 26 de schiţe în guaşă, realizate de creatorii de costume Alfred Choubrac şi Minon la începutul anilor 1900 pentru studiourile de film Pathé şi Gaumont, care ilustrează o Marianne diferită de reprezentările tradiţionale. Războinică sau seducătoare, simbol al libertăţii şi al păcii, figură iconică atemporală, Marianne nu mai poartă veşmântul drapat, în stilul antichităţii greco-romane, şi boneta frigiană, atributul sclavilor eliberaţi, ci apare în rochie de bal, mantou sau tutu, cochetează cu transparenţe de tul sau voal, se acoperă cu mătase şi tafta, poartă coafuri moderne. Nu renunţă însă la accesoriile sale simbolice: drapelul, balanţa, spada, cununa de lauri.

Alături de lucrările de grafică, expoziţia prezintă 6 rochii semnate de şase creatori talentaţi – Lefranc Ferrant, Margareth & moi, Stéphanie Renoma, Katherine Pradeau, Edward Achour şi Repetto – care o reinterpretează pe Marianne în spirit contemporan.

În pandant cu rochiile designerilor francezi, expoziţia include şi creaţiile vestimentare ale unor autori români de succes: Wilhelmina Arz, Claudia Castrase, Lena Criveanu, Kristina Dragomir, Cristian Samfira, Florin Dobre, George Neagu, Iris Şerban şi Adelina Ivan.

Marianne, figura alegorică a valorilor statului francez înca din 1792, este un simbol important pentru poporul francez, reprezentările acesteia evoluând în funcţie de epocă. De la busturile clasice prezente în aproape toate instituţiile statului, la celebra reprezentare din tabloul lui Delacroix Libertatea călăuzind poporul şi până la prezenţa astăzi pe monede şi pe logo-ul oficial al guvernului francez, Marianne este un personaj actual şi, aşa cum o dovedeşte expoziţia de faţă, o eternă sursă de inspiraţie pentru artişti.

Expoziţia a fost concepută de Didier Jovenet şi Romain Leray de la Agenţia Arts Talents (www.artstalents.com) şi a mai fost prezentată în 2007 la Palatul Elysée, cu ocazia Zilelor Patrimoniului.

Marianne-muza-a-creatorilor

Un eveniment Pasarela

Partener principal: BRD Groupe Sociétée Générale

Parteneri: Gras Savoie România, Apa Nova Veolia, Dacia, Orange, Lafarge, Groupama, GDF Suez, Carrefour

Parteneri media: Şapte Seri, RFI România, Zeppelin, Dilema Veche, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, TVR Cultural

Alina Patru

Educatie, Comunicare, Proiecte Culturale & Marketing

Muzeul National de Arta al Romaniei

Calea Victoriei 49-53, sector 1, Bucuresti

www.mnar.arts.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.